Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PSD are mai mulţi consilieri locali decât PNL

SUCCES. În primele 10 locuri, considerate eligibile, pesediştii au şase consilieri, în timp ce liberalii nu au decât patru aleşi locali. Mai mult, liderul PSD Rm. Vâlcea, Gigi Matei, şi-a negociat şi un post de viceprimar al Râmnicului, în ciuda piedicilor pe care Frâncu a încercat să i le pună.

Liderul PSD Rm. Vâlcea, Gigi Matei, a înregistrat o primă şi decisivă victorie împotriva liberalului Emilian Frâncu. Fiind nevoit să cedeze candidatura pentru postul de primar al Râmnicului în favoarea liberalului, în urma semnării protocolului USL, Gigi Matei nu s-a resemnat până când nu a negociat la sânge posturile de viceprimari şi de consilieri locali. Astfel se face că, după îndelungi certuri, intrigi şi dezbateri, preşedintele PSD Rm. Vâlcea a obţinut un număr mai mare de consilieri locali şi un important post de viceprimar, pe care cu siguranţă îl va ocupa în mandatul viitor. Aşadar, în primele 10 locuri, considerate eligibile, pesediştii au şase consilieri, în timp ce liberalii nu au decât patru aleşi locali. Potrivit înţelegerii, PSD va ocupa pe lista USL la municipiu locurile 1, 3, 4, 6, 8 şi 9, în timp de candidaţii PNL vor ocupa poziţiile 2, 5, 7 şi 10. „Am negociat extraordinar de dur lista pentru Consiliul Local al Râmnicului. Am negociat-o din fericire aşa cum ne-am dorit-o noi şi, pe această cale, vreau să-i mulţumesc mult preşedintelui Gigi Matei pentru efortul şi perseverenţa sa de a obţine ce este mai bine pentru noi, social-democraţii. În primii 10 avem noi şase locuri eligibile de consilieri locali, iar liberalii au patru locuri eligibile. Ceea ce este o mare realizare” – a spus liderul judeţean al PSD, Ion Cîlea.

La şedinţa Comitetului Executiv al PSD Vâlcea, ce a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, Ion Cîlea a ţinut să precizeze că liberalul Emilian Frâncu a încercat prin toate metodele să pună beţe-n roate negocierilor şi să-i defavorizeze pe pesediştii râmniceni, dar nu i-au mers intrigile. „Negocierea a fost aşa cum am vrut noi. Emilian Frâncu a umblat peste tot să încerce să schimbe mersul lucrurilor, dar nu i-a mers. Într-o zi când eram la Biroul Naţional al PSD, în biroul secretarului executiv Dragnea a intrat Frâncu peste noi cu mult tupeu. El a încercat să îl convingă pe domnul Dragnea să schimbe lista de consilieri. Noroc că i-am spus: «Domne’, reţineţi un lucru, eu nu accept decât lista pe care am negociat-o, adică 6 la 4 în Consiliul Local». Degeaba s-a învârtit pe lângă domnul Dragnea că eu nu am acceptat. Organizaţia Municipală trebuie să fie mulţumită, pentru că am obţinut exact ce am vrut noi. În schimb, mi-am luat angajamentul şi trebuie să ne ţinem de cuvânt că vom băga organizaţia noastră în luptă, pentru că riscăm să pierdem funcţia de viceprimar, nu numai liberalii funcţia de primar. De aceea, vă rog să vă implicaţi serios în această campania electorală” – a mai spus Ion Cîlea, preşedintele PSD Vâlcea.

CLAUDIA STANCIU