Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Protocolul Uniunii Social-Liberale a fost semnat la Vâlcea în secret

DISPUTE. Preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea şi preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, au decis să parafeze protocolul Uniunii Social – Liberale la Vâlcea în mare secret, fofilându-se pe coridoarele CJ mai ceva ca doi adolescenţi ce nu vor să fie prinşi în flagrant în timpul unui act indecent. Neînţelegerile sunt mari se pare între cei doi, ei nereuşind nici până acum să ajungă la un consens în ceea ce priveşte împărţirea banilor şi a funcţiilor în judeţul Vâlcea.

Vineri, 4 martie a.c., liderii PSD Vâlcea şi cei ai PNL Vâlcea au preferat să semneze protocolul de constituire al USL feriţi de ochii presei, în mare taină, ascunzându-se chiar şi de aliaţii de la PC. Nu se cunosc cu precizie motivele pentru care liderii politici ai formaţiunilor amintite nu au dorit să facă din parafarea alianţei un eveniment public, însă gurile rele susţin că şefii PNL şi PSD au început să fie deranjaţi de prezenţa jurnaliştilor la evenimentele politice. Se spune, totuşi, că unul dintre motivele pentru care cei doi nu vor sub nicio formă să dea ochii cu presa ar fi acela că nu au reuşit nici până acum să ajungă la un consens în ceea ce priveşte împărţirea banilor şi a funcţiilor în judeţul Vâlcea.

Banii, ochii dracului

Argumentând ceea ce spuneam, le aducem aminte cititorilor noştri de o declaraţie recentă a preşedintelui PNL Vâlcea, Cristian Buican, care spunea că a întâmpinat mari probleme în discuţiile cu Ion Cîlea în ceea ce priveşte împărţirea fondurilor, primăriile conduse de liberali fiind defavorizate constant. Mai mult decât atât, nu sunt puţini cei care susţin că preşedintelui PSD Vâlcea îi convenea de minune alianţa la CJ cu democrat – liberalii, deoarece aceştia din urmă aveau foarte puţini primari în teritoriu, iar majoritatea banilor se duceau către primarii pesedişti. Acum, însă, lucrurile au luat o altă întorsătură, Ion Cîlea fiind nevoit să împartă fondurile, de la Consiliu, şi aşa puţine, la peste 70 de primării.

În urma înţelegerilor, însă, singurii care au ieşit în dezavantaj se pare că sunt conservatorii, liberalii şi pesediştii nefiind dispuşi să renunţe la bani şi la funcţii. Ca urmare, la semnarea protocolului de vineri, 4 martie a.c., preşedintele PC Vâlcea, Mircea Stănculescu, nu a fost nici măcar anunţat de eveniment, iar primarul localităţii Păuşeşti – Măglaşi, Alexandru Dediu, cel ce a fost desemnat să-şi dea acordul la înfăptuirea alianţei la Vâlcea, nu a fost prezent din motive neştiute. „Nu am avut, în ultimele două săptămâni, nicio întâlnire cu vreunul dintre liderii PNL şi PSD, nu ştiu nimic despre semnarea protocolului. Nici unul dintre colegii mei nu au fost contactaţi pentru a purta discuţii pe marginea acestui subiect. Când ne-am întâlnit, cum spuneam cu ceva vreme în urmă, am purtat o serie de negocieri politice, la nivel de principiu. Şefii PSD şi PNL au fost de acord, dar, deocamdată, nu s-a materializat nimic. Pe mine, cum ziceam, nu m-a chemat nimeni la semnarea protocolului, însă nu vreau să mă ploconesc în faţa lui Ion Cîlea sau Cristian Buican. Să facă ce vor, oricum e un mare circ politic” – ne-a declarat preşedintele PC Vâlcea, Mircea Stănculescu.

Cîlea şi Buican îşi dispută Consiliul Judeţean

Aşa cum spuneam, liderii PSD şi PNL Vâlcea, Ion Cîlea, respectiv Cristian Buican, au decis să parafeze protocolul Uniunii Social – Liberale la Vâlcea în mare secret, fofilându-se pe coridoarele CJ mai ceva ca doi adolescenţi ce nu vor să fie prinşi în flagrant în timpul unui act indecent. Motivele, aşa cum spuneam, sunt variate, însă pe neînţelegerile legate de împărţirea banilor şi a funcţiilor, cei doi se pare că mai au o problemă ce cu greu se poate rezolva. Este vorba de disputarea şefiei Consiliului Judeţean Vâlcea, pe care Ion Cîlea nici nu concepe să o piardă. Pe de cealaltă parte, însă, liberalul Buican şi-a anunţat deja intenţia de a se înscrie pe listă pentru sondajul de opinie ce se va face în judeţ în această vară, sondaj în urma căruia cel mai probabil se va desemna candidatul din partea USL pentru Consiliul Judeţean Vâlcea.

Contactaţi telefonic, Ion Cîlea şi Cristian Buican au găsit tot felul de scuze puerile pentru gestul lor de a semna protocolul pe ascuns. Preşedintele PSD Vâlcea susţine că totul s-a întâmplat în mare grabă datorită programului său încărcat, dar şi a răcelii care-i dădea bătăi de cap şi-i şifona imaginea publică. „Am avut un program foarte încărcat şi de aceea nu am avut cum să semnăm protocolul cu presa de faţă. De asemenea, eu am fost şi foarte răcit şi nu puteam apărea aşa în faţa presei. Nu a fost pe ascuns, noi doar ne-am încadrat în termenul de o lună impus de Centru. Am semnat cu inima deschisă pentru că am o relaţie foarte bună cu liberalii şi trebuie să respectăm decizia de la Bucureşti. În privinţa sondajului ce se va face pentru Consiliul Judeţean, eu nu mă tem. Poate să se înscrie cine vrea pe listă, tot vâlcenii vor decide şi de aceea eu sunt optimist” – ne-a declarat preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea.

În schimb, liderul liberalilor vâlceni părea că nu a dat prea mare importanţă evenimentului, pozând într-un politician sictirit şi sătul de „mofturile” impuse de la centru. El susţine, însă, că i-a invitat şi pe liderii conservatori să participe la întâlnire, dar nu a venit nimeni. „Asta a fost decizia noastră. Să-l semnăm oficial fără presă, iar miercuri vom ţine o conferinţă de presă pe această temă. I-am chemat şi pe cei de la PC, dar am înţeles că domnul primar Dediu este plecat din ţară şi de aceea nu a putut fi prezent. Dacă domnul Stănculescu spune că nu i-am invitat se înşală, iar problemele pe care le au ei în partid nu mă pasionează” – ne-a spus preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican.

Neînţelegeri în toată ţara

Problemele dintre pesediştii, liberalii şi conservatorii din Vâlcea par a nu fi singulare, în mai multe judeţe din ţară existând neînţelegeri care nu şi-au găsit nici până acum rezolvarea. Un bun exemplu este cel din judeţul Dâmboviţa, acolo unde liderii PSD nici nu vor să audă de vreo alianţă cu liberalii şi conservatorii. În Buzău situaţia este la fel, acolo  senatorul Vasile Ion, fost membru PSD şi în prezent lider al PC Buzău, este nemulţumit de relaţiile cu partenerii PNL şi PSD locali, precizând că nu va semna protocoalele ACD şi USL la nivel local, până nu se rezolvă aceste neînţelegeri. Aşadar, vom asista cu siguranţă la tensiuni sau chiar explozii în mai toate filialele din ţară, fiind posibil un război virulent PSD-PNL. Nu va fi nimeni surprins când vor apărea fisurile, trădările, păruielile, atunci când vor fi întocmite listele comune de candidaţi, iar dacă vor câştiga şi alegerile, lupta va fi „sângeroasă” la împărţitul caşcavalului.

CLAUDIA STANCIU