Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Programul social al USL, dezbătut de pesediştii vâlceni

PREOCUPARE. La sfârşitul săptămânii trecute, pesediştii vâlceni au organizat o dezbatere publică, la care au invitat directori din domeniile sociale din opt judeţe. Invitat de marcă a fost deputatul Ioan Cindrea, acesta fiind şi preşedinte al Departamentului de Politici Sociale şi Ocupare a Forţei de Muncă la nivelul Consiliului Naţional al PSD. Mai mult decât atât, la eveniment au participat preşedintele PSD Vâlcea – Ion Cîlea şi parlamentarii social-democraţi din judeţ. Astfel, ei au discutat problema pensiilor, a ocupării forţei de muncă, a legislaţiei muncii şi inspecţiei muncii, probleme legate de asistentă socială, de protecţie a familiei, a tinerilor, dar şi a persoanelor cu handicap, ajungând într-un final la concluzia că actualii guvernanţi şi-au bătut joc de aceste categorii sociale şi de aceea trebuie luate măsuri urgente.

Analiza socială a lui Cindrea În cadrul conferinţei de presă ce a avut loc imediat după dezbateri, Ioan Cindrea – preşedintele Departamentului de Politici Sociale şi Ocupare a Forţei de Muncă la nivelul Consiliului Naţional al PSD, a recunoscut că aceste întâlniri au de fapt menirea de a face cunoscută oferta socială a Uniunii Social – Liberale, ofertă cu care aliaţii se vor prezenta în campania electorală. Acesta consideră că problemele sociale din România la ora actuală sunt extrem de grave, însă în urma unei analize pesediştii au ajuns la concluzia că se pot debloca peste 1 milion de locuri de muncă la nivel naţional. „Toate legile din domeniile sociale fac subiectul unor evaluări ale noastre în toate judeţele, pentru a vedea care este impactul aplicării acestora în teritoriu. O concluzie certă a impactului economic şi social este că sărăcia în România s-a dublat. Dacă în 2004 procentul sărăciei în România era de 23%, acum sărăcia s-a dublat în România şi a ajuns la 46%. Cred că este indicatorul sintetic al direcţiei greşite în care merge ţara noastră, atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere social. Asta ca efect al modificărilor masive a legilor sociale. Părerea noastră, a social-democraţilor, este că acest efect pune în pericol chiar şi existenţa Statului democratic şi social prevăzut de Constituţie. Nu vom fi de acord cu modificarea legii pentru asistenţa socială pe care încearcă să o promoveze actualul Guvern. Noi vrem o dezbatere democratică şi nu încă o asumare a Guvernului. Prin legea actuală, statul oferă doar 30% din resursele financiare ce trebuiesc asigurate sistemului de protecţie social. Diferenţa trebuie achitată de comunităţile locale şi judeţene. Este imatur să gândeşti că în 2011, o comunitate săracă, cu probleme sociale, va avea diferenţa să acopere 70%. Prin aceste acţiuni, Guvernul pune în pericol viaţa socială a acestor oameni” – susţine deputatul Ioan Cindrea. Cîlea, preocupat de soarta vâlcenilor Nici senatorul Colegiului Uninominal Bălceşti – Drăgăşani, Laurenţiu Coca, nu s-a sfiit să critice actuala guvernare, îngrijorat fiind că România a ajuns să plătească dobânzi de 6 milioane de euro pe zi. „La cei 5 milioane de locuitori care trăiesc sub pragul sărăciei, datorită unor măsuri care s-au luat în ultima perioadă, acest indicator va creşte considerabil. Introducerea coplăţii în sănătate va duce peste 110.000 de oameni spre acest prag al sărăciei, datorită reducerii personalului bugetar încă 20.000 de oameni, şi prin creşterea preţurilor alimentelor – 40.000 de oameni. Dar lovitura de graţie pe care o vor primi cetăţenii acestei ţări va fi liberalizarea preţului la gaze şi energie care va provoca sărăcirea a încă 970.000 de oameni” – a declarat senatorul Laurenţiu Coca. Preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea, s-a arătat mai preocupat de problemele din administraţia publică locală, lipsa banilor pentru cofinanţări şi pentru proiecte dându-i bătăi de cap. Mai mult decât atât, Cîlea s-a arătat nemulţumit că PSD nu are suficientă forţă în Parlament, iar propunerile iniţiate de grupul politic al pesediştilor nu trec mai departe. „Vreau să vă spun că avem două proiecte pentru parcuri industriale depuse la A.D.R Craoiva, însă nu se găsesc bani pe acea măsură. Ne-am gândit la aceste parcuri industriale pentru că sunt investiţii economice care pot să stimuleze atragerea de investitori şi implicit angajarea a sute de oameni. Dar, aşa cum spuneam, nu sunt bani pe măsura respectivă, aşa cum nu au fost nici pe Programul Operaţional Regional, unde am avut depuse proiecte pentru şapte drumuri. Mi-au aprobat doar două drumuri, pe motiv că nu sunt bani. A trebuit să le mut pe celelalte pe un alt program şi acolo mi s-a aprobat doar un drum care trece prin două localităţi PDL. Mai mult, 4 drumuri au fost scoase din lista de investiţii doar pentru că cei de la Guvern nu au fost primiţi frumos, aşa cum voiau ei, în Ostroveni. De parcă eu sunt de vină pentru că nu-i mai suportă cetăţenii…” – a spus la rândul său liderul social-democraţilor vâlceni, Ion Cîlea. CLAUDIA STANCIU