Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarul Rădulescu fentează ordonanţa lui Boc

REDUCERI. Ordonanţa 63 afectează toate unităţile administrativ teritoriale din judeţ, obligate de reduceri fiind, în special, primăriile orăşeneşti dar şi cele comunale. Peste tot, inclusiv în instituţiile vâlcene, până pe data de 16 august ar trebui să se facă reduceri semnificative de personal bugetar, singura salvare a salariaţilor fiind externalizarea unor servicii aflate acum în subordinea primăriilor.

Aplicarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 nu ocoleşte Rm. Vâlcea, astfel că şi aici, câteva zeci de persoane vor fi puse pe liber, după ce guvernul a stabilit numărul maxim de funcţionari care pot lucra într-o instituţie publică. La Primăria Rm. Vâlcea, nu se vor face disponibilizări de personal pentru că primarul Romeo Rădulescu a găsit o altă modalitate de a respecta ordonanţa lui Boc şi anume externalizarea unor servicii. Numai că soluţia găsită de primar nu este pe placul tuturor, consilierul local PSD, Gigi Matei, acuzând că, de fapt, noua societate ce se va înfiinţa, SC Pieţe Prest SA, ar fi destinată clientelei politice a PDL. „Nu vă imaginaţi că primarul vrea să-i protejeze pe angajaţii de la ADP sau de la sere ca să nu fie daţi afară. Exclus. El îi va transfera la noua societate pe acţiuni pentru a-i proteja pe angajaţii ce au fost puşi pe funcţii în urma unor datorii morale pe care primarul le are faţă de ei. Vreau să vă spun că numai la protocol există 13 angajaţi, la administraţie tot 13, la patrimoniu sunt nu mai puţin de 40 de angajaţi, iar la cultură opt. Din câte am aflat, o altă parte din serviciile primăriei urmează să fie transferate la ETA. Oricum, ceea ce face primarul acesta se numeşte bătaie de joc. Din păcate mai este o perioadă destul de lungă până la alegerile locale, iar dacă ritmul se menţine tot aşa eu cred că oraşul nostru înregistra o cădere nemaiîntâlnită de mult timp”, spunea Matei.

Romeo Rădulescu susţine că, de fapt, această idee de a înfiinţa o societate pe acţiuni a venit din dorinţa de a păstra locurile de muncă a cât mai multor angajaţi din instituţia pe care o conduce. „Am înfiinţat o nouă societate, este vorba de SC Pieţe Prest SA al cărui unic acţionar este Consiliul Local. Pe lângă activitatea de pieţe, va mai avea serele, spaţiile verzi, tot ceea ce ţine de activităţile de agrement, grădina zoologică, precum şi parcările din oraş. De la ADP, externalizăm marcajele rutiere, semaforizarea şi iluminatul stradal către SC ETA SA”, a mai spus edilul.

Din păcate, de disponibilizare nu au scăpat 57 de poliţişti comunitari. În prezent, la Poliţia Comunitară sunt 168 de angajaţi şi trebuie să rămână 111. Activitatea fiecărui poliţist va fi evaluată de o comisie formată din membrii de sindicat, de la resurse umane, juristul şi şefii de schimb. Această comisie va decide, după evaluare, cine pleacă şi cine rămâne. Şi de la Evidenţa Populaţiei trebuie să plece 4 angajaţi, dar aceştia nu vor rămâne fără loc de muncă doarece vor fi redistribuiţi pe locurile vacante din Primărie.

Aceeaşi metodă a ales să pună în aplicare şi primarul oraşul Călimăneşti, Ilie Amuzan, care ne-a spus că nu poate să-şi bată joc de oameni. “Cu sau fără ordonanţa lui Boc, oricum voiam să reorganizez primăria. Voi externaliza o parte din ADP şi sere, iar societatea nou înfiinţată se va ocupa, printre altele, de spaţiile verzi de la Centrul Expoziţional” – ne-a spus Ilie Amuzan.

OLIVIA PÎRVU – CÎRCIU