Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarul DIMULESCU de la Mădulari: Nu trec la PNL pentru o acadea!

Cutremur pe scena politică vâlceană. După ședința on-line a Comitetului de Coordonare Județean al PNL Vâlcea, la care au participat peste 440 de delegați din tot județul și în cadrul căreia a fost validată candidatura lui Cristian Buican pentru președinția CJ Vâlcea, pe surse, s-a aflat că au mai fost validați și mai mulți primari social-democrați, ca și candidați PNL.
Este vorba despre primarii din localitățile Bărbătești, Bujoreni, Mădulari, Copăceni și Scundu. Dacă alesul social-democrat din Bărbătești a declarat asumat că el este nemulțumit de politica PSD de la Vâlcea, nu același lucru s-a întâmplat cu ceilalți primari pe care i-am contactat telefonic.

Primarul care vrea să-i facă statuie lui Cîlea a negociat cu PNL

Primarul din Mădulari, Daniel Dimulescu, pesedist cu ștate vechi, ne-a declarat că a avut discuții despre o eventuală candidatură de la PNL: ”Trec, doamnă, de ce să nu trec? Pentru 200 de milioane de lei proiecte pentru comunitatea din Mădulari, trec! Dar nu plec din PSD pentru o acadea!”, ne-a declarat Daniel Dimulescu.
Primarul Dimulescu a declarat în octombrie 2018 că va ridica monumentul în memoria fostului preşedinte de consiliu judeţean, pentru aportul pe care acesta l-a avut în dezvoltarea localităţii. Acesta a mai spus că va demara procedurile pentru construirea unei statui în memoria unui fost şef al administraţiei judeţene, Ion Cîlea. Ideea s-a născut în 2017, la trei ani după decesul fostului preşedintele al Consiliului Judeţean: „Are tot dreptul şi o merită”, şi-a explicat gestul primarul.
Statuia va fi ridicată în apropierea Primăriei Mădulari, iar motivul pentru care i se va face această onoare pleacă de la faptul că fostul politician şi-a îndeplinit promisiunile electorale: „Avem DJ 677 asfaltat datorită dânsului. Toată lumea care trece prin localitate zice că e autostradă”, mai spune Dimulescu.
Deocamdată proiectul a bătut pasul loc pentru că au fost multe alte priorități, însă Daniel Dimulescu ne-a declarat că ridicarea statuii lui IOn Cîlea reprezintă o prioritate pentru el în viitorul mandat.