Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarii se pregătesc să părăsească „barca” PSD

NEMULŢUMIRI. Printre cei care şi-au anunţat retragerea din rândurile social-democraţilor vâlceni şi intenţia de a candida la viitoarele alegeri ca independenţi se numără primarul localităţii Fârtăţeşti, Nicolae Voicescu, şi primarul localităţii Tomşani, Dumitru Pearcu. Dacă primul s-a săturat de mizeriile din politica vâlceană, cel de-al doilea râvneşte la postul de deputat ocupat de Aurel Vlădoiu. Secretarul executiv al PSD Vâlcea, Dumitru Persu,  a luat totul ca pe o glumă, susţinând că nici nu se pune problema de plecarea edililor Voicescu şi Pearcu de la social-democraţi, aruncând „pisica moartă” în curtea mass-mediei locale care bagă intrigi.

În ultima perioadă, tot mai multe zvonuri dau ca sigură debarcarea câtorva primari ai PSD Vâlcea, ei fiind nemulţumiţi că primesc din ce în ce mai puţine fonduri. De aceea, ei nu ezită să-i reproşeze preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, pesedistul Ion Cîlea, că nu primesc ajutorul bănesc aşteptat, deşi au muncit pe brânci în campania electorală din 2008 pentru a-i aduce voturi pentru postul de şef al judeţului. Mai mult decât atât, edilii nu reuşesc sub nicio formă să se obişnuiască cu ideea că trebuie să-şi împartă voturile cu liberalii, ei nefiind nici acum de acord cu înfiinţarea Uniunii Social – Liberale

Voicescu şi Pearcu tot mai aproape de plecare

Unul dintre cei care şi-au anunţat deja retragerea din rândurile social-democraţilor vâlceni este primarul localităţii Fârtăţeşti, Nicolae Voicescu, care s-a săturat de promisiuni deşarte, de jocurile de culise ale mai marilor săi colegi, dar şi de certurile de la şedinţele de partid ale PSD. Pentru început, edilul intenţionează să demisioneze din toate funcţiile politice pe care le deţine, respectiv din funcţia de vicepreşedinte al PSD Vâlcea şi de preşedinte al PSD Fârtăţeşti, urmând ca înainte de alegerile din vara anului 2012 să demisioneze din PSD şi să se decidă dacă va candida independent sau din partea altui partid. „Nu demisionez din PSD pentru că nu vreau să-mi pierd mandatul, un mandat pe care l-am câştigat prin propria mea muncă. M-am săturat de jocurile murdare şi acum vreau doar să fac politica administrativă a localităţii mele. Este frustrant să văd că după ce am muncit atât de mult în campania electorală din 2008 toţi îmi întorc spatele şi nimeni nu-mi întinde nicio mână de ajutor. Am primit mai mult ajutor de la deputatul UNPR, Dan Mazilu, decât de la colegii mei de partid” – ne-a declarat primarul localităţii Fârtăţeşti, Nicolae Voicescu.

Un alt primar care-şi pregăteşte plecarea din PSD Vâlcea este cel al localităţii Tomşani, Dumitru Pearcu, care nu de puţine ori şi-a criticat colegii în public, intrând în conflict de mai multe ori cu deputatul Vlădoiu. Nu este mai puţin adevărat că Pearcu râvneşte de ceva timp la funcţia de parlamentar pe care o ocupă în acest moment Aurel Vlădoiu, spunând în anumite cercuri că se gândeşte serios să candideze independent pentru postul de deputat al Colegiului Horezu. Tocmai din acest motiv, primarul din Tomşani a avut numeroase certuri aprinse cu liderul PSD Vâlcea, Ion Cîlea, în urma cărora Pearcu a găsit de cuviinţă să-şi negocieze trecerea la PDL. Până acum nu s-a materializat, dar Dumitru Pearcu nu a renunţat la ideea de a pleca din PSD la încheierea mandatului de primar

Dumitru Persu refuză să creadă

Conducerea PSD Vâlcea are treburi mult mai importante decât să-şi ţină aproape primarii şi să-i convingă să întărească rândurile acum, cu doar 10 luni înaintea alegerilor locale ce vor avea loc în vara anului 2012. Asta pentru că, mai mari şefi ai social-democraţilor vâlceni refuză să creadă că primarii „ar îndrăzni” să-şi dea demisia din PSD, convinşi fiind că aceştia sunt legaţi pe veci de culorile alb-roşii ale partidului. Secretarul executiv al PSD Vâlcea, Dumitru Persu, a luat totul ca pe o glumă susţinând că nici nu se pune problema de plecare a edililor Voicescu şi Pearcu de la social-democraţi, aruncând „pisica moartă” în curtea mass-mediei locale care bagă intrigi. „Nu cred că cei doi se gândesc măcar să plece din PSD şi spun asta pentru că îi cunosc de foarte mult timp. Sunt doar scorneli ale presei. Ei sunt oameni de bază ai partidului şi au fost alături la bine şi la greu. Sunt oameni cu personalitate care vor să-şi exprime liber propriile idei. Este normal să fie nemulţumiţi de modul cum au fost repartizaţi banii de la bugetul statului” – ne-a declarat Dumitru Persu, secretarul general al PSD Vâlcea.

CLAUDIA STANCIU