Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Preşedintele PSD Cluj îi acuză pe vâlceni de turism electoral

Pesediştii din Cluj susţin că în judeţul lor au votat foarte mulţi vâlceni pe listele suplimentare. Tocmai de aceea, preşedintele PSD Cluj a depus o plângere penală la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca, solicitând verificarea listelor suplimentare de la secţiile de votare din judeţ de la primul tur al prezidenţialelor. Remus Lupşan, liderul social-democraţilor clujeni, consideră că 51.000 de persoane reprezintă un număr foarte mare al celor care au votat pe listele suplimentare.

De fapt, el spune că pe liste se regăsesc votanţi din Vâlcea, Tulcea, Prahova şi Braşov şi din cauza „turismului electoral a fost alterat nu numai rezultatul final al alegerilor, ci şi opţiunea alegătorilor”.

„Parchetul să-i verifice pe cei care au votat de mai multe ori, în condiţiile în care mai mulţi membri de partid ne-au reclamat faptul că pe aceste liste au fost mulţi cetăţeni din Tulcea, Prahova, Braşov, Vâlcea, ceea ce ne indică turism electoral. Raportat la aceste constatări, credem că a fost alterat nu numai rezultatul final al alegerilor, ci şi opţiunea alegătorilor” – a spus preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan.