Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Politica PUMNULUI la PDL: Grig Crăciunescu a sărit la bătaie

Şedinţă cu strigături şi împărţit de pumni la PDL Vâlcea. În această seară, la şedinţa BPJ a PDL, spiritele s-au încins astfel încât a mai fost doar un pas până la a sări la bătaie. Cel care s-a „cocoşit” este nimeni altul decât proaspătul preşedinte al PDL Râmnicu Vâlcea, Grig Crăciunescu, care, văzând că argumentele sale pentru excluderea tânărului Cosmin Constantinescu nu sunt suficiente, a apelat la forţă.

Noul președinte numit al PDL Rm. Vâlcea Grigore Crăciunescu a sărit să îl bată pe deputatul Romeo Rădulescu, care i-a argumentat că nu este chiar bine să-ţi excluzi membri loiali partidului. Am scăpat de data asta de bătaie. Într-adevăr, Grig a sărit la mine în momentul în care i-am sus că nu accept ca oamenii loiali partidului să fie daţi afară, în timp ce trădătorii, care au făcut campanie altor partide sunt bine merci. În acel moment a turbat şi s-a îndreptat spre mine. Eu am rămas în continuare calm pe scaun. Au sărit repede să-l ţină Sami Vîlcu, Dorel Jurcan şi Geani de la Voineasa. Este inacceptabilă o asemenea atitudine. Liderii de la judeţ ar trebui să ia aminte la ce s-a întâmplat pentru că ei au promovat un asemenea specimen” – ne-a declarat Romeo Rădulescu.