Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Petre Ungureanu şi-a luat adio de la Prefectură

Miercuri seara, Petre Ungureanu a declarat că mandatul de prefect a fost un adevărat supliciu, nu regretă plecarea, dar îl sperie gândul că poporul intră iar pe mâinile pesediştilor cei răi şi corupţi, care-şi urmăresc doar binele lor, nu şi al poporului. ,,Un mandat de prefect de trei ani mi s-a părut o viaţă. A fost foarte greu, pentru că a trebuit să iau totul de la început… Dintre toate numele de prefect vehiculate, singurul care ar trebui repus în drepturi este Remus Grigorescu, pentru că el are şi o decizie judecătorească, pentru că a câştigat procesul. Dacă USL-iştii vor reuşi să facă ce şi-au pus în cap, pentru că pe ei nu-i interesează decât revanşa, nu pensiile şi reforma sănătăţii, se duce totul pe apa sâmbetei, ne ducem înapoi cu o sută de ani. Te sperie gândul când te uiţi la ei. Unii se vor îmbăta de bucurie că au revenit la putere, spun asta pentru că-i cunosc, dar pentru popor nu cred că va fi deloc bine…Trebuie să recunoaştem totuşi că este un ciclu normal, anormal este faptul că un regim de stânga vine la putere după unul de dreapta…”, spunea prefectul.

Prefectul, care predă lecţii de politică de la televizor, a analizat la sânge situaţia celor care l-ar putea înlocui. „Situaţia e previzibilă, Grigorescu şi-a căpătat calitatea de înalt funcţionar public, Anuţa Handolescu a ieşit din cărţi, că a renunţat la ea, mai sunt Renga şi Nadolu. Nadolu are calitatea de înalt funcţionar public, dar nu are calitatea din punct de vedere profesional pentru ocuparea postului. Dacă e băiat deştept refuză postul, spun asta pentru că eu ştiu ce a făcut în prefectură. Pe mine mă îngrozeşte faptul că ne întoarcem la neamul prost, la mârlănisme, la prostul gust, la haos. Când mă uit la feţele unora care ar trebui să stea acasă, dar se înghesuie să câştige alegerile, mie, care am doar 60 de ani, îmi vine să mă retrag… Să stau în Deltă patru ani să nu îi mai văd. O listă pe care liberalii lui Brătianu stau lângă comunişti nu e posibilă. Nu pot să cred că PNL s-a încuscrit cu partidul ăsta, cu oamenii ăştia”. Poate prefectul nostru ce se credea intangibil şi pururi în funcţie nu are noţiunea exactă a cuvântului „mârlan”. Oare cum se numesc acei oameni, domnule prefect, care dau presa afară de la întâlnirile publice sau cei care îi urmăresc pe jurnalişti pe holurile prefecturii? Este doar o întrebare retorică, la care nici măcar nu aşteptăm vreun răspuns. Îl ştim deja.

DANA NEDESCU