Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pesedistul Laurenţiu Popa, noul director al RAR Vâlcea

La aproape un an şi jumătate de la preluarea guvernării de către USL, pesediştii şi liberalii abia acum au reuşit să mai înlocuiască din directorii PDL. Este şi cazul Registrului Auto Român (RAR) – Filiala Vâlcea, acolo unde pedelista Iuliana Moise se ţinea cu dinţii de scaunul de director. În tot acest timp, s-au vehiculat numeroase zvonuri referitoare la posibile înţelegeri între Moise şi pesedişti sau între Moise şi penelişti în Consiliul Judeţean Vâlcea, aceasta oferindu-şi votul în schimbul menţinerii sale în fruntea RAR Vâlcea. Ei bine, manevra nu i-a mai mers mult timp, pentru că recent democrat – liberala a fost schimbată din funcţie. Locul său a fost luat de social-democratul Laurenţiu Popa. Acesta a preluat oficial funcţia în data de 20 august, însă Iuliana Moise pare că nu se potoleşte şi ameninţă că va ataca decizia în instanţă. Pedelista nu ştie să piardă şi dă dovadă de lipsă de caracter şi de coloană vertebrală, crezându-se mai mare şi mai importantă decât este în realitate. CLAUDIA STANCIU claudia.stanciu@voceavalcii.ro