Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pesediştii din Râmnic se răzvrătesc împotriva liberalilor

CONFLICT. Dezbinare în sânul USL la Râmnicu Vâlcea, acolo unde pesediştii se pregătesc să-l facă pe Gigi Matei primar. Ei nu vor să mai audă de liberali şi ameninţă cu plecarea din partid dacă vor mai fi obligaţi să susţină un penelist în campanie electorală, în cazul în care se va pune problema alegerilor parţiale. Oricum, pesediştii simt că acum este momentul lor, mai ales că, se pare, Gigi Matei ar avea sprijinul fostului primar Mircia Gutău.   

După arestarea primarului Emilian Frâncu, partidele politice din Vâlcea au început să-şi facă tot mai multe calcule pentru posibilele alegeri parţiale. Au apărut nume de candidaţi, au început certurile, acuzaţiile şi jocurile murdare. Mai pe scurt, politicienii au intrat în vrie, deşi nu se ştie deocamdată ce se va întâmpla, iar alegeri parţiale pot avea loc numai dacă primarul Emilian Frâncu îşi va da demisia sau va fi condamnat definitiv şi irevocabil.

Luând în calcul aceste variante, pesediştii vâlceni încearcă din răsputeri să-l impună pe Gigi Matei ca eventual candidat la Primăria Râmnicului. Sigur, unii dintre ei susţin cu tărie că ar trebui ca acesta să candideze din partea PSD şi nu a USL, pentru că asocierea cu PNL-ul îi va face doar rău, ţinând cont că imaginea liberalilor din municipiu a ieşit destul de şifonată după arestarea preventivă a liderului lor, primarul Frâncu, dar şi că aleşii locali penelişti fac greşeli după greşeli, atrăgând deja antipatia râmnicenilor. În această situaţie, sunt voci în sânul social-democraţilor care se dezic total de colegii lor liberali şi refuză să îşi mai asocieze imaginea de USL.

Mai mult decât atât, din câte se pare, o parte a pesediştilor din Râmnic ameninţă cu plecarea în masă dacă vor mai fi forţaţi să facă unui liberal campanie. „A fost oricum prea mult pentru noi să îi facem campanie şi lui Frâncu anul trecut. Nu mai vor colegii să aducă voturi pentru liberali. PSD este un partid puternic în Râmnic şi suntem capabili să câştigăm primăria cu Gigi Matei. Acum mai mult ca niciodată nu vrem să mai auzim de liberali, după ce au făcut circ în Consiliu Local şi au refuzat să-l voteze pe Matei ca primar interimar. Dacă ne forţează cineva să mai susţinem un liberal, mai bine plecăm din PSD” – ne-a spus un membru al PSD Rm. Vâlcea, a cărui identitate nu o putem dezvălui din motive lesne de înţeles.

Pe lângă aversiunea faţă de penelişti, social-democraţii îşi doresc cu ardoare să aibă primar de municipiu şi acum simt că este momentul lor. Dacă se organizează alegeri până la finele acestui an, Gigi Matei ar avea mari şanse să fie ales primar al Râmnicului, pesediştii putând arunca vina în cârca liberalilor lui Vosganian concedierile abuzive de la Oltchim. Mai mult decât atât, liberalii au un deficit de imagine care cu greu va fi recuperat, ei fiind asociaţi cu dosarul de corupţie în care este implicat Emilian Frâncu. Cât despre pedelişti, sunt dezbinaţi, se ceartă între ei şi, să ne aducem aminte, anul trecut, au pierdut o bătălie electorală având primar în funcţie.

Gutău îl susţine pe Matei?

Cel care va avea un rol important la aceste alegeri parţiale, dacă ele vor avea loc, va fi ex-edilul Mircia Gutău. Acesta, deşi îi expiră în septembrie 2013 interdicţia de a participa la alegeri, a anunţat că nu îşi doreşte să candideze, pentru că ar însemna să fie un semi-primar, neavând un Consiliu Local în spate. Gutău şi-a exprimat însă dorinţa de a susţine pe cineva, oricine în afară de pedelistul Romeo Rădulescu. Gurile rele spun că între Mircia Gutău şi pesedistul Gigi Matei ar exista deja o înţelegere pentru susţinere în campania electorală pentru alegerile parţiale.

CLAUDIA STANCIU