Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pedeliştii îşi stabilesc comisiile interne

• Primarul din Ocnele Mari, unic candidat pentru şefia Ligii Aleşilor Locali

Sfârşitul de săptămână vine cu agitaţie în structurile interne ale PDL Vâlcea. După ce în urmă cu o săptămână şi-au ales conducerea comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Mediu si Dezvoltare, în cursul acestei săptămâni, democrat liberalii sunt chemaţi să valideze şefii din birourile de conducere ale Comisiei pentru Economie, Finanțe, Fonduri Europene și Mediu de Afaceri, Ligii Aleșilor Locali şi al Comisiei pentru Educație, Cercetare, Cultură, Culte, Minorități și Sport. Totodată, coordonatorul colegiului uninominal nr. 5 Brezoi, consilierul judeţean Iuliana Moise a convocat şedinţa de lucru pe colegiu în vederea stabilii detaliilor pentru organizarea alegerilor europarlamentare. „Subliniez faptul că în cadrul acestei ședințe de lucru se vor dezbate strategii pentru următoarea campanie electorală, detalii organizatorice, astfel încât să putem obține un scor mulțumitor la alegerile europarlamentare”, a afirmat Iuliana Moise. „Suntem cel puţin obligaţi să nu stricăm media pe ţară pe care o va obţine partidul la europarlamentare”, completează, primvicepreşedintele Samoil Vâlcu.

Iordache, împins în fruntea aleşilor locali

Primarul din Ocnele Mari, Petre Iordache se va prezenta vineri, 24 ianuarie, în Salina din localitate, începând cu ora 14:00, în faţa celor peste 200 de aleși locali ai Partidului Democrat Liberal Vâlcea. Unic candidat, alesul din „oraşul sării”, a beneficiat de un culoar favorabil, în condiţiile în care alţi doi pretendenţi la şefia Ligii au declinat oferta făcută de liderii organizaţiei judeţene. „Iniţial, ne-am gândit la Florinel Constantinescu, primarul din Călimăneşti, dar acesta ocupă deja un loc în biroul permanent judeţean. Apoi am încercat să îl convingem pe Cristi Niţu, fostul primar din Horezu, să candideze, dar acesta a declinat oferta noastră. Ne-am îndreptat atenţia către Petre Iordache pentru că este şi primarul unui oraş important din judeţ şi este deja la al doilea mandat”, a explicat Samoil Vâlcu. În Vâlcea,PDL a scos în iunie 2012 doar opt primari, din care doar doi conduc destinele unor oraşe.