Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PDL a aruncat în luptă candidaţii pentru Parlament

DECIZII. Democrat-liberalii vâlceni şi-au definitivat deja lista cu politicienii care vor candida la alegerile parlamentare din toamna acestui an. Aceştia urmează să intre într-un sondaj de opinie intern, care, potrivit declaraţiilor preşedintelui PDL, Dorel Jurcan, va fi finalizat în cel mai scurt timp posibil, rezultatele urmând să fie făcute publice imediat după aflarea procentelor. Jurcan a menţionat că în cazul fotoliilor de parlamentar pe care partidul le deţine deja, nu mai este necesar un studiu sociologic pentru candidaţi, potrivit unei decizii a Biroului Politic Naţional (BPN) al partidului. Preşedintele PDL Vâlcea, senatorul Dorel Jurcan, susţine că nu şi-a stabilit, deocamdată, un target electoral în ceea ce priveşte numărul de mandate de parlamentari, precizând că între alegerile locale şi cele generale există o legătură strânsă, „care reprezintă, de fapt, baza plecării în alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor”, subliniind, totuşi, că şi-ar dori ca în 2012, partidul pe care-l conduce să obţină mai mulţi primari. „Suntem în perioada în care evaluăm potenţialii candidaţi, putând să se schimbe multe lucruri. Trebuie avută în vedere şi o potenţială colaborare cu UNPR, iar în cazul în care vom încheia un protocol, este posibil să recreionăm listele. În maximum două săptămâni, vom şti exact cum stau lucrurile”, a spus Jurcan. Referitor la posibila sa candidatură la şefia Consiliului Judeţean Vâlcea, senatorul PDL a spus că intră în această luptă „să câştige, nu să piardă”, reamintind că, la ultimele alegeri când a ţintit aceeaşi funcţie, „i-a lipsit puţin să iasă învingător”, motivând şi cauza eşecului său de atunci: „am intrat foarte târziu în campanie”. „Am auzit de multe ori că am luat un scor bun, atunci când am candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean, datorită lui Mircia Gutău. Este adevărat, dar, să ştiţi, acum îl avem pe Romeo Rădulescu, iar situaţia este cu totul alta în teritoriu. În ceea ce mă priveşte, în teritoriu, relaţia mea cu cei din administraţie, indiferent de culoarea lor politică, este extraordinar de bună. Mă bazez pe un sprijin real, inclusiv de la opoziţie”, a precizat senatorul PDL. Ion Tudor candidează în Colegiul Rm. Vâlcea Nord Deşi liderii democrat-liberali promiteau, cu săptămâni în urmă, reprezentanţilor presei vâlcene că vor da publicităţii lista definitivă a candidaţilor pentru alegerile parlamentare din această toamnă, acest lucru nu s-a întâmplat. De abia în urmă cu câteva zile, la solicitările jurnaliştilor, social-democraţii ne-au pus la dispoziţie informaţiile cu pricina, pe care, în rândurile care urmează, le dăm şi noi publicităţii. Astfel, pentru Camera Deputaţilor, pe Colegiul uninominal Nr. 1  – Râmnicu Vâlcea Nord, va candida Ion Tudor, colegiu care aparţine deputatului Sorin Zamfirescu, acesta anunţând, de curând, că nu doreşte să mai candideze pentru un nou mandat. Tot pentru un fotoliu de deputat, îşi va încerca şansele şi alesul PDL, Samoil Vîlcu, candidând pentru Colegiul uninominal Nr. 2, Râmnicu Vâlcea Sud. Pentru Senat, Colegiul 3 (Râmnicu Vâlcea) va rămâne candidat parlamentarul Dorel Jurcan, care nu va avea contracandidaţi în sondajul de opinie. Gheorghe Crăciun, Remus Petrescu şi Gheorghe Staiu sunt cei trei pedelişti care vor candida, pentru un fotoliu de deputat, în Colegiul uninominal Nr. 3 – Bălceşti. În Colegiul Nr.4 (Drăgăşani) îşi vor încerca şansele Valentin Adrian Iliescu, Gheorghe Vieru şi Ion Chesnoiu. Pe lista democrat-liberalilor vâlceni pentru alegerile parlamentare, îi găsim, la candidatura pentru un mandat de senator, în Colegiul uninominal Nr. 1 – Bălceşti-Drăgăşani – pe Ion Oprescu şi Veronel Rădulescu. În Colegiul Nord-Brezoi (Nr.5), pentru Camera Deputaţilor, îşi vor încerca norocul Iuliana Moise, Dan Fiera şi Alin Păunescu, iar pentru Camera Deputaţilor în Colegiul Horezu vor candida Gabriel Tomescu, Aurel Simion şi Constantin Niţu. În Colegiul uninominal Nr. 2 (Horezu-Brezoi) va fi, din partea PDL, un singur candidat pentru Senat, în persoana lui Ştefan Prală. OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU