Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Parlamentarii USL îşi donează indemnizaţiile săracilor

DECIZIE. Şeful PSD şi copreşedintele Uniunii Social-Liberale (USL), Victor Ponta, a anunţat că, la nivelul conducerii Alianţei, s-a decis ca parlamentarii să-şi doneze indemnizaţiile, social-democratul precizând că aleşii care refuză să facă acest lucru vor fi nevoiţi să plece din partid. Deputaţii şi senatorii vâlceni s-au conformat şi ei directivei de partid, susţinând că, deja, şi-au creionat zonele spre care va merge remuneraţia de la Parlament.

La începutul săptămânii, pesedistul Victor Ponta a declarat că nu se pune problema încetării grevei din Parlament a aleşilor USL, dar că aceştia vor fi nevoiţi, potrivit unei decizii politice interne, să-şi doneze indemnizaţiile pe luna martie. Acesta a mai spus că aleşii care nu vor respecta hotărârea luată de comun acord cu cei de la USL, vor fi demişi din PSD. „În data de 5 martie, atunci când ar urma să fie încasate indemnizaţiile parlamentarilor, toţi cei care încasează indemnizaţii, de la USL vorbesc, trebuie să le doneze. Eu am făcut-o deja pentru luna februarie, o să fac la fel şi în luna martie. Absolut toţi parlamentarii USL vor accepta şi vor fi solidari cu oamenii care suferă în România. Dacă va fi vreun parlamentar de la PSD, vorbesc în numele PSD acum, care nu va accepta această decizie şi care va considera că propriul lui interes financiar pentru această perioadă este mai important decât semnul pe care oamenii îl aşteaptă de la noi, atunci acel parlamentar va pleca din PSD şi nu va fi candidatul nostru la alegerile din luna noiembrie”, a afirmat preşedintele social-democraţilor.

Banii merg la săraci

Intervievaţi de redactorii publicaţiei noastre, aleşii vâlceni din partea USL au declarat că nu vor încălca ordinele de partid şi că au de gând să facă o analiză serioasă a modului în care îşi vor împărţi banii. Ei spun că indemnizaţia va fi împărţită, astfel încât să reuşească să ajute mai multe familii nevoiaşe din colegiile unde au fost aleşi. Deputatul PNL, Cristian Buican, ne-a spus că are deja o listă a materialelor de construcţie pe care vrea să le achiziţioneze pentru refacerea unor imobile pentru copiii orfani. „Îmi voi dona indemnizaţia, nici nu se pune problema. Cea mai mare parte din suma de bani primită se va duce către nişte copiii fără părinţi care au nevoie să le fie refăcute locuinţele. Ce îmi rămâne, voi da unor oameni săraci din colegiul meu, pentru că sunt mulţi care au nevoie de ajutor. Şi, oricum, Victor Ponta a spus foarte clar că cine nu va dona indemnizaţiile, pleacă din partid”, ne-a spus deputatul PNL, Cristian Buican. La fel de dispus să-şi doneze indemnizaţia de parlamentar s-a arătat şi deputatul PSD, Aurel Vlădoiu, care ne-a mărturisit că îşi doreşte să ofere salariul unei fetiţe din Frânceşti care are urgentă nevoie de o operaţie pe cord deschis. „O să donez în jur de 15 milioane lei vechi unei copile din Frânceşti, despre al cărui caz am auzit de la primarul şi preotul din comună, deoarece are nevoie de o operaţie pe inimă. De asemenea, voi da bani şi unor oameni din Pietrari, Costeşti şi Cernişoara, cărora le-au luat foc casele”, a precizat alesul PSD.

Senatorul PSD, Laurenţiu Coca, a precizat că banii se vor duce tot la familiile amărâte din colegiul său. „Voi dona indemnizaţia în colegiul Bălceşti. Aici, după cum se ştie, a apărut un aşezământ pentru bătrâni şi chiar este nevoie de bani. De asemenea, un caz de care vreau să mă ocup personal, vreau să dau bani unei familii din comuna Creţeni care au gemeni ce s-au născut orbi. Copiii au în jur de vreo trei anişori. În plus, vreau să văd dacă, pe viitor, putem face ceva pentru ei şi dacă există vreo şansă să se recupereze”, a opinat alesul PSD.

Menţionăm că deputatul PSD de Suceava, Cătălin Nechifor, este primul parlamentar care și-a donat indemnizația. El a depus 4.046 de lei într-un cont cu destinația sinistrații zăpezilor din Vrancea. Suma reprezintă echivalentul indemnizației de deputat pe luna februarie, bani pe care însă nu i-a încasat deocamdată, ziua de salariu fiind pe 5 martie.

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU