Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Ori cu mine, ori cu Gutău!”

IMPUNERE. De ceva vreme, în mediul politic vâlcean, circulă o informaţie potrivit căreia câţiva dintre consilierii locali PDL se pregătesc să plece la UNPR, în dorinţa de a-l urma pe fostul primar al Râmnicului, Mircia Gutău. Cu toate că, în mod oficial, niciunul dintre presupuşii dezertori nu şi-a declarat intenţia de a părăsi partidul, totuşi, printre rânduri, putem ghici lupta interioară a unor aleşi de a rămâne alături de Rădulescu sau de a i se alătura lui Gutău.

Redactorii VOCEA VÂLCII  au intervievat toţi consilierii democrat-liberali, pentru a afla dacă îi rămân fideli lui Romeo Rădulescu sau dacă balanţa atârnă mai mult pe plan sentimental, aceştia devenind nostalgici după vremea în care erau conduşi politic de Mircia Gutău. Conştientizând că, în partid, sunt destui care sunt, deja, cu un picior în UNPR, edilul Romeo Rădulescu şi-a luat o măsură de precauţie. El le-a dat un ultimatum aleşilor locali, obligându-i, ca cel mai târziu marţi, 14 februarie 2012, să-şi depună candidaturile pentru Consiliul Local la sediul PDL. Cei care nu vor face acest lucru sunt, din punctul său de vedere, ca şi plecaţi din partid.

Indecişii

Câţiva dintre cei intervievaţi de noi s-au arătat şovăitori, în timp ce alţii au declarat, cu fermitate în glas, că vor rămâne loiali lui Romeo Rădulescu, indiferent ce se va întâmpla.

După ce iniţial ne-a declarat că habar nu are despre ce este vorba, susţinând că nu a auzit despre faptul că Rădulescu le-ar fi cerut consilierilor să-şi depună candidaturile, consilierul local Grig Crăciunescu a revenit, susţinând că o asemenea decizie ar trebui luată în cadrul Biroului Politic Local: „Nu iau în calcul nicio variantă sau ultimatum atâta timp cât nu există ceva oficial. O să am mâine o discuţie cu domnul primar. Din punctul meu de vedere, mi se pare un act de normalitate ca asemenea decizii importante să le discutăm în cadru organizat”, a spus Grig Crăciunescu.

La fel de ezitant a părut şi alesul Dumitru Târdea, care ne-a declarat că, deocamdată, este indecis. „Nu m-am hotărât până acum, dar nu cred că este vorba de un ultimatum, ci doar de o decizia de-a lui, un termen pe care l-a dat… Nu ştiu ce voi face, vreau să văd şi eu, înainte de a face acest pas, să văd echipa cu care se va merge, şi abia după aceea voi lua o decizie în acest sens”, a menţionat Târdea.

Un răspuns la fel de şovăitor am primit şi din partea Mariei Preda (consilier PDL). „Chiar nu ştiu ce decizie să iau. Mă voi gândi. O să pun lucrurile în balanţă. Mi-aş fi dorit să nu fiu pusă, vreodată, în situaţia de a lua asemenea hotărâri”, a opinat ea.

Loialii

Dacă aleşii mai sus menţionaţi nu ştiu, pentru moment, pe care drum să o apuce din punct de vedere politic, nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre Gabriela Ene, Alina Târlea, Maria Bercea, Gheorghe Mojoiu sau Cornelia Negrea, care s-au hotărât deja: rămân în PDL, indiferent de situaţie. „Eu nu mă plimb de la un partid la altul. Am destui prieteni şi în UNPR, dar nu cred că este normal să umblu după funcţii. Aşadar, rămân în PDL, pentru că este formaţiunea politică care m-a promovat”, ne-a spus Gabriela Ene. La fel de ferm a fost şi Teodosie Filip: „Decizia este personală. Sunt membru PDL şi intenţionez să rămân la fel. O să-mi depun dosarul conform rigorilor partidului nostru”. Alesul local Maria Bercea s-a decis să rămână alături de edilul Romeo Rădulescu, preferând să rămână un om de echipă. „Mă duc cu primarul Rădulescu. Am muncit mult în această echipă şi intenţionez să muncesc în continuare. Într-adevăr, acum problema se pune tranşant. Toţi am fost consilierii lui Mircia Gutău, dar nu mi se pare corect să pleci de colo-colo. Oricum, fiecare îşi alege drumul”, a opinat consilierul. Alina Târlea ştie şi ea exact ce are de făcut. „Îmi depun candidatura la PDL. Rămân alături de primarul Romeo Rădulescu să continuăm ce am început”, a zis ea. Un răspuns scurt, dar la obiect, a venit şi din partea lui Gheorghe Mojoiu: „Rămân în PDL!” De asemenea, şi consilierul local Mariana Bălan ne-a declarat că este decisă să continue munca politică în echipa lui Romeo Rădulescu.

Consilierul local, Cornelia Negrea, ne-a declarat că nu ştia nimic despre intenţia lui Rădulescu de a le cere aleşilor să aleagă între el şi Mircia Gutău. „Nu mi-a spus nimeni nimic. Am avut ceva probleme de sănătate. Am primit într-adevăr un mesaj pe telefon, dar nu l-am luat ca pe un ultimatum. Rămâne să mă mai gândesc până marţi dacă mă retrag din politică definitiv sau continui tot cu PDL-ul”, a menţionat Cornelia Negrea.

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU