Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

O victorie împotriva politizării Curţii Constituţionale

Politizarea Curţii Constituţionale (CC), declanşată de alianţa toxică PSD – PNL, a eşuat şi în Senat, prin alegerea unui jurist autentic, integru, care nu e membru de partid, învingându-l pe omul de curte al lui Patriciu, Teodor Meleşcanu. Crin Antonescu – liderul liberalilor recunoştea că vrea să lupte, prin intermediul lui Meleşcanu, prin CC, cu PDL. Păi, ce demonstraţie mai clară de politizare a Curţii mai vreţi? Bine măcar că funcţionează coaliţia de la putere împotriva distrugerii României! La fel se întâmplă cu Justiţia şi Poliţia dacă ar fi ajuns senatorul pesedist corupt Voicu ministru de interne. Prin eliminarea lui Teodor Meleşcanu, cunoscut traseist politic, umil valet al lui Patriciu şi arma de luptă a marionetei Chucky Antonescu, s-a dat un semnal de normalitate. Curtea Constituţională, ca şi întreg sistemul juridic românesc, trebuie să fie deasupra influenţei politice şi nu un instrument politic manipulat de Voicu, Patriciu, Felix – Voiculescu, Vântu şi marionetele lor. După o luptă politică crâncenă, Puterea a reuşit să impună majoritatea judecătorilor constituţionali. Raportul de forţe de la Curte a fost decis de votul dat luni noapte în Camera Deputaţilor, în urma căruia postul de judecător a fost obţinut de candidatul propus de PDL, Mircea Ştefan Minea. Ultimii trei judecători numiţi la Curtea Constituţională, Petre Lăzăroiu, Iulia Moţoc şi Mircea Ştefan Minea, formează o garnitură de noi judecători ai CCR neangajaţi politic. Cinci dintre cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale au fost susţinuţi de actuala Putere, iar restul de patru au fost propuşi de Opoziţie.

Iată-i pe cei nouă judecători constituţionali:

• Ion Predescu

Numit judecător de Senat, în 2004, susţinut de PSD. Mandatul său va expira în 2013. În prezent deţine funcţia de preşedinte interimar al Curţii. A fost parlamentar PSD şi ministru al Justiţiei.

• Aspazia Cojocaru

Numită judecător de Camera Deputaţilor, în 2004, pentru un mandat de nouă ani, care expiră în 2013. A fost susţinută de PSD. Este profesor universitar, doctor în drept.

• Acsinte Gaspar

Numit judecător în 2004 de preşedintele Ion Iliescu. Absolvent al Facultăţii de Drept, a fost parlamentar PSD şi ministru pentru Relaţia cu Parlamentul în Cabinetul Năstase.

• Puskas Valentin-Zoltan

Numit judecător de Senat, în 2007, şi susţinut de UDMR. Avocat de profesie, a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Senatului între anii 2001-2004.

• Tudorel Toader

Numit judecător de Camera Deputaţilor, în 2007, susţinut de PNL. Mandatul său va expira în 2016. Specialist în drept, a fost avocat, procuror şi decan al Facultăţii de Drept din Iaşi.

• Augustin Negrean

Numit judecător de preşedintele Traian Băsescu, în 2007. Mandatul său expiră în 2016. A fost deputat PDL în legislatura trecută, după ce în 1990-1992 a fost senator.

• Petre Lăzăroiu

Numit judecător de preşedintele României, Traian Băsescu, în 2008, pentru un mandat incomplet ce a fost prelungit de şeful statului la începutul lunii iunie 2010.

• Iulia Moţoc

Numită judecător de Senat în urmă cu două zile, susţinută de PDL. Este doctorand în drept internaţional şi soţia lui Mihnea Moţoc, reprezentantul României la Uniunea Europeană.

• Mircea Minea

Numit judecător de Camera Deputaţilor, susţinut de PDL. A fost validat cu o zi înainte de votarea moţiunii de cenzură. Este profesor de drept la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj.

Radu DUMITRESCU