Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Noi posibilități în utilizarea bugetului local pentru decontarea cheltuielilor angajaților

 „Săptămâna aceasta, membrii Camerei Deputaților au votat, decizional, în favoarea adoptării proiectului de lege care are in vedere modificarea şi completarea Legii nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Modificarea propusă are rolul de introduce posibilitatea ca autoritățile administrației publice să cuprindă în bugetul local sume destinate deplasării personalului contractual din aparatul de specialitate al primăriei și funcționarilor publici.

            Prin adoptarea acestui proiect de lege angajații institutiilor publice vor beneficia de decontarea cheltuilor de transport care, conform legislației de până acum, nu erau acoperite de bugetul local. Aceasta modificare reprezintă și un factor motivațional atât pentru atragerea de noi resurse umane în administrația publică, precum și stimularea perfomanței profesionale” a transmis deputatul PNL de Vâlcea, Laurențiu Cazan.