Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Moţiunea de cenzură a fost respinsă

VOT. Moţiunea de cenzură intitulată „Opriţi genocidul social” a fost respinsă zilele trecute, după ce 228 de parlamentari au votat în favoarea moţiunii. Pentru ca Guvernul Boc să cadă ar fi fost nevoie de 236 de voturi. Pe cale de consecinţă, legea care face referire la diminuarea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15% a fost adoptată.

Discuţiile, care s-au dovedit fi mai aprinse ca niciodată, pe tema moţiunii de cenzură au durat mai bine de şase ore, şi alte două ore de vot, timp în care în Palatul Parlamentului a avut loc un adevărat asediu al poporului. Intrarea în Camera Deputaţilor a fost blocată de zeci de cetăţeni nemulţumiţi, iar holurile Parlamentului erau ticsite de poliţişti şi SPP-işti. La balcoanele sălii în care s-a produs votul,  a avut o adevărată luptă între susţinătorii Guvernului şi cei care cereau, vehement, demisia lui Boc. Se spune că cinci dintre balcoanele din sala de plen au fost ocupate de oamenii  luaţi pe post de aplaudaci ai

Guvernului Boc care, potrivit unor surse din cadrul partidului, sunt angajaţi ai Executivului şi au fost aduşi aici pentru a sabota sindicaliştii veniţi la şedinţă. „Având în vedere repetiţia de mijloace la care recurge Guvernul, în numai 8 luni de zile, întrebarea legitimă care ne-o punem este ce se va întâmpla dacă, prin aceste măsuri, condiţia de reducere a deficitului bugetar nu va fi îndeplinită? În acest caz, soluţia “salvatoare” a lui –  aţi ghicit, acelaşi Emil Boc 1,2,3,4,5 – va fi din nou, restrângerile de drepturi în temeiul art.53 din Constituţie! Ne facem datoria să tragem de aici, de la înalta tribună a parlamentului, un serios semnal de alarmă asupra unor perspective politice extrem de îngrijorătoare. Îngrijorarea noastră porneşte de la faptul că invocarea siguranţei naţionale într-o reglementare guvernamentală de natură economică – o reglementare, de altfel, catastrofală, ce se doreşte a fi impusă cu forţa – reprezintă un precedent extrem de periculos, pentru evoluţii ulterioare ce trebuie să stârnească de pe acum o preocupare serioasă a tuturor forţelor interesate de menţinerea caracterului democratic al statului român.  În legătură cu faimosul Art.53 din Constituţie, am putea spune nu că siguranţa naţională şi ordinea publică pot să justifice măsurile luate de guvern; situaţia este exact pe dos: aceste măsuri sunt cele care pun în pericol ordinea publică şi siguranţa naţională! Aceste măsuri şi nu altceva au scos oamenii în stradă! Aceste măsuri au iradiat o stare generală de nemulţumire şi de protest în întreaga ţară! Deci, guvernul ar trebui să-şi aplice Articolul 53 în primul rând sieşi! Măsurile propuse de guvern sunt cele care pun în pericol ordinea publică şi siguranţa naţională! De ce Guvernul Boc nu a făcut referire la art. 47 din Constituţie? Proiectul de lege aflat în discuţie exprimă în mod tragic eşecul acestui Guvern, abandonarea interesului public şi a Constituţiei. Este pentru prima dată după 1990 când românilor le scad, practic, toate veniturile nete câştigate până în prezent. Dacă până acum cetăţenii se confruntau cu eventualele întârzieri de creştere a salariilor şi veniturilor, începând cu luna iunie, banii primiţi vor fi mult mai puţini. Decizia acestui guvern nu a fost una de aplicare a unor măsuri de dezvoltare economică şi protecţie socială, ci a vizat exclusiv diminuarea veniturilor angajaţilor din sectorul bugetar şi a pensiilor celor mulţi, în scopul unor economisiri de fonduri menite să suplinească jaful instituţionalizat al unor miniştri, aflaţi în diferite anchete ale instituţiilor statului”, spune un paragraf al textului moţiunii.

Cum spuneam la începutul articolului nostru, sindicaliştii au tulburat în mai multe rânduri şedinţa de plen, preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, cerând intervenţia forţelor de ordine. Cel puţin nouă parlamentari ai Puterii au trădat, printre ei aflându-se şi Teodora Trandafir. Trebuie spus că tăierea salariilor bugetarilor şi a pensiilor poate fi atacată, în termen de cinci zile de la adoptare, la Curtea Constituţională , însă  judecătorii CC nu au un termen până la care să dea o soluţie.  Dintre cei nouă parlamentari de Vâlcea, care au votat împotriva moţiunii sunt: Dorel Jurcan, senator PDL, Samoil Vâlcu deputat PDL, deputatul democrat-liberal Sorin Zamfirescu, şi deputatul Constantin Mazilu din partea UNPR, fost independent fost PSD.

ANDREI BACALU