Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Misterul listei de consilieri judeţeni ai USL

BIZAR. E vremea calculelor politice în interiorul USL. Liderii Alianţei discută aprins pe marginea numelor care vor apărea pe lista de consilieri judeţeni, şeful pesediştilor vâlceni, Ion Cîlea, susţinând că şi-ar dori să vină şi cu personaje noi, tineri politiceni, care să aducă un plus de prospeţime imaginii uşor prăfuite a partidului. Preşedintele PSD Vâlcea a afirmat că, deocamdată, nu au fost desemnaţi cei care vor intra în bătălia pentru un mandat de ales judeţean, cu toate că există voci din interiorul formaţiunii politice pe care o conduce că social-democratul şi-a configurat, deja, propria listă pe care nu doreşte să o dea pentru moment publicităţii.

Există informaţii potrivit cărora unul dintre motivele pentru care lista consilierilor judeţeni nu s-a întocmit până acum, este acela că social-democraţii şi liberalii nu au căzut de acord în ceea ce priveşte raportul de reprezentare la alegerile locale. Mai exact, liderii celor două partide nu se pot înţelege asupra parităţii pe liste. Se aude că peneliştii ar vrea un raport de unu la unu, în timp ce pesediştii doresc un raport de doi la unu. Desigur, şefii celor două formaţiuni politice neagă aceste zvonuri, susţinând că ele nu pot fi luate în seamă, din moment ce lista numelor nu a fost încă aprobată.

E posibil ca din aleşii care fac parte din actualul Consiliu Judeţean să mai rămână doar câţiva, existând intenţia din partea lui Ion Cîlea şi Cristian Buican ca lista să fie primenită cu nume noi. „Nu ştiu cine va fi pe listă. Habar nu am. Suntem mai mulţi cei care dorim să candidăm, dar, deocamdată, nu au fost discutate nume. Să vedem ce se întâmplă. Dar, cum v-am spus, chiar nu ştiu cine va fi nominalizat. E posibil să apară şi nume noi”, ne-a declarat alesul judeţean Constantin Rădulescu.

Din informaţiile pe care le deţinem, la acest moment, prioritare sunt întocmirea listei de aleşi locali pentru comunele vâlcene, precum şi cea de consilieri municipali, numele celor judeţeni urmând să se afle public undeva la jumătatea lunii viitoare. „Nu am făcut lista consilierilor judeţeni, pentru că am crea tensiuni şi nu este cazul acum. Ştiţi cum este… Sunt 32 de posturi şi peste 100 de solicitări. Să vedem. Rămâne să discutăm. Nu e grabă acum. Nu am discutat până acum de paritate cu cei de la PNL şi nici nu e adevărat că nu ne-am înţelege. Cei care spun asta sunt nişte oameni mici care habar nu ce vorbesc. Zic şi ei aşa să se afle în treabă. Nu ştiu cine va rămâne pe listă, trebuie să facem, mai întâi, o analiză riguroasă şi abia după aceea vom vedea ce va fi. E prematur să vorbim acum”, ne-a spus preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea.

Nu e pace sub măslini

Din afirmaţiile anterioare ale şefului PSD, Ion Cîlea, am aflat că, pentru alegerile din acest an, criteriile de desemnare a consilierilor judeţeni vor fi mult mai riguroase. Din punctul lui de vedere, cei care doresc un mandat ales judeţean trebuie să dea dovadă de seriozitate politică, dar şi personaje care să fie bine reprezentate politic în zona în care doresc să candideze. Din câte am aflat, aleşii care au, deja, asigurat fotoliul de consilier judeţean sunt: Dumitru Persu, Constantin Rădulescu, Victor Marin, Ioana Liţă şi Ion Belciu. „Fiecare consilier trebuie să primească un număr de semnături de la cetăţenii care îl susţin pentru confirmarea valorii lui. Mergem pe această variantă pentru a face o selecţie riguroasă a acestor consilieri, trebuie să avem semnături şi eu aş merge până acolo încât să verificăm dacă le-a obţinut corect. Ar fi uşor şi pentru dumneavoastră să stabiliţi în funcţie de numărul de semnături prin sondaj. Rugămintea mea este să faceţi o selecţie cât mai corectă altfel riscăm să pierdem alegerile. O selecţie cât mai corectă a oamenilor care au o imagine cât mai nepătată, a oamenilor corecţi, care au desfăşurat o activitate profesională apreciată de cetăţenii din localitate şi care sunt simpatizaţi şi iubiţi de cetăţeni. Cei din mediul rural trebuie să fie adevăraţi gospodari. Să alegeţi pe lângă oamenii cei mai buni şi oameni care să reprezinte toate zonele geografice ale localităţii”, spunea şeful CJ.

Dacă la nivel de judeţ, lucrurile sunt ceva mai clare, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre municipiu, unde, zic zvonacii din USL, factorul de dezechilibru politic, este, în continuare, pesedistul Ion Gigi Matei care nu renunţă, nici în ruptul capului, la solicitarea ca în cazul în care PNL va câştiga primăria, PSD să-şi poată desemna doi viceprimari. Potrivit protocolului acest lucru este imposibil, iar scenariul fantezist gândit de Matei nu face altceva decât să creeze un real dezechilibru politic în interiorul USL.

Timp de câteva săptămâni bune, Frâncu şi Matei s-au bătut în orgolii, desfiinţându-se politic unul pe celălalt, motivul discordei fiind mereu acelaşi: refuzul lui Matei de a-i face campanie electorală senatorului liberal.

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU