Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

MIRCIA GUTĂU, oficial în PNL: Vezi ce le-a spus liberalilor vâlceni!

Şedinţa Biroului Municipal al PNL Râmnicu Vâlcea din seara zilei de miercuri, 21 octombrie 2015, a avut parte de o surpriză: Mircia Gutău a apărut la şedinţă, acesta fiind primit în PNL cu 21 de voturi pentru şi 2 abţineri. Cei doi care s-au abţinut sunt Mihai Persu şi Gheorghe Lascu.

Prezent la întâlnirea cu liberalii râmniceni a fost şi Cristian Buican, care le-a spus acestora că s-a ţinut de cuvânt şi aşa cum a promis l-a adus pe Mircia Gutău în partid.

Mesajul lui Gutău pentru noii săi colegi de partid a fost unul de unitate, iar targetul propus de Gutău este câştigarea Primăriei Râmnicu Vâlcea, majoritate în Consiliu Local şi câştigarea Consiliul Judeţean Vâlcea.

Joi, 22 octombrie a.c., primirea în partid a lui Gutău va fi validată şi de liberalii de la judeţ, astfel încât, în data de 13 noiembrie a.c. când Blaga şi Gorghiu vor veni la Vâlcea, lucrurile în PNL să fie aranjate.