Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

MIRCIA GUTĂU a stabilit lista de consilieri! VEZI care este echipa sa pentru RÂMNICU VÂLCEA

Principalele ţinte electorale ale ecologiştilor din Vâlcea sunt primăria Râmnicu Vâlcea şi Primăria Horezu, acolo unde PER are doi candidaţi de forţă, bine situaţi în sondaje şi cotaţi cu mari şanse de câştig. Mircia Gutău la Râmnicu Vâlcea şi Constantin Niţu la Horezu vor fi doi poli ai PER în jurul cărora se va construi o puternică structură ecologistă, curent politic bine implementat în Europa.

La ultima conferinţă de presă, Mircia Gutău a anunţat că lansarea sa va avea loc în data de 5 mai 2016, la Sala Polivalentă din municipiu. De asemenea, Gutău a anunţat şi lista de consilieri locali. „Am o listă de oameni valoroşi, unii cu experienţă în administraţie, alţii la început de drum. O să îi prezint pe primii 15 candidaţi pe lista de consilieri a PER: Mircia Gutău, Eusebiu Veţeleanu, Carmen Preda, Gabi Băjan, Maria Bobeanu, Cătălin Pană, Nicolae Stelian, Simon Ştefănescu, Diana Pătru, Andi Davidescu,Gheoghe Corenta, Elena Croitorescu, Laurenţiu Moise, Elisabeta Mihăilă, Constantin Muşat şi Constanţa Batista”, a precizat Mircia Gutău.

Vineri, Mircia Gutău îşi depune candidatura

Cei care sperau că Mircia Gutău nu va apuca să candideze la Primăria Râmnicu Vâlcea pentru că-l ridică DNA, primesc o veste proastă. Candidatul PER pentru Primăria Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, îşi va depune candidatura vineri, 22 aprilie 2016, la Biroul Electoral de Circumscripţie.

Deja, Mircia Gutău, fiind situat primul în sondaje este atacat de toţi adversarii săi electorali. Eusebiu Veţeleanu, preşedintele interimar al PER consideră că în această perioadă atacurile se vor înteţi.

“În perioada asta, toată lumea se agaţă de lider, care este, conform sondajelor de opinie, Mircia Gutău. Toţi, de la cel mai mic, la cel mai mare partid, se vor agăţa de dânsul şi vor arunca cu noroi şi zvonuri. Apropo de acuzaţia care i se aduce, cum că ar fi alungat firma Pirelli… Personal, voi cere reprezentanţilor acestei firme un document care să ateste că au discutat sau nu cu domnul primar Gutău.

A venit Faurecia în Rm. Vâlcea? Le-a cerut domnul Matei şpagă? Nu, nu exista teren şi au construit în Budeşti. Vor apărea tot felul de zvonuri, că suntem pedofili, că suntem nu ştiu cum… Oamenii nu trebuie să bage în seamă aceste zvonuri”, a declarat Eusebiu Veţeleanu, preşedintele PER Vâlcea.