Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

MIHAI DICULOIU: „OLTCHIM are nevoie de o intervenţie politică”

Preşedintele Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, este sceptic în ceea ce priveşte soarta Combinatului, în ciuda faptului că planul de reorganizare a fost aprobat. „Planul de reorganizare a fost aprobat parţial. Mai pe înţelesul tuturor, judecătorul sindic a zis hai să vedem dacă puteţi face ce aţi propus. Urmează o perioadă critică, în opinia mea. Administratorii judiciari insistă cu privatizarea Oltchim SPV deşi au mai încercat de cinci ori şi au eşuat, nu a venit nimeni la licitaţii. A doua opţiune şi singura viabilă în opinia mea este conversia creanţelor creditorilor garantaţi şi bugetari în acţiuni. Până la rezolvarea problemei, Oltchim trebuie să funcţioneze şi în planul de reorganizare sunt tot două variante, cu secţia de oxoalcooli, oprită din decembrie 2014 şi cu cea de oxialcooli dar şi cu cea de AF-DOF. Sunt variante fanteziste în opinia mea şi trebuie ca Guvernul să intervină rapid şi să schimbe administratorul judiciar. Altfel, din păcate, Oltchim se îndreaptă cu paşi mari spre faliment”, a spus Diculoiu.