• Aurel Vlădoiu atrage atenţia Deputatul PSD, Aurel Vlădoiu, a manifestat o preocupare deosebită vizavi de starea obiectivelor aflate pe lista monumentelor de patrimoniu cultural mondial. Astfel, de curând, parlamentarul l-a interpelat pe ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, căruia i-a adus la cunoştinţă că Mănăstirea Horezu se poate prăbuşi din clipă în clipă datorită faptului că a ajuns într-o stare avansată de degradare. „O analiză recentă a specialiştilor din domeniul cultural şi al patrimoniului naţional a scos la iveală faptul că foarte multe monumente istorice de pe teritoriul judeţului Vâlcea se află în pericol de degradare şi distrugere, fără o intervenţie urgentă din partea autorităţilor. Lista monumentelor istorice din Vâlcea cuprinde 527 de obiective, acoperind toate epocile istorice, din Prepaleolitic până în perioada contemporană. Bisericile de lemn, multe dintre ele scoase din cult cu decenii în urmă, sunt abandonate de comunităţile pe care le-au deservit, posibilităţile de finanţare a lucrărilor de restaurare a acestora fiind aproape nule pe plan local. Însăşi Mănăstirea Hurezi, singurul monument din sudul ţării înscris în Patrimoniul Cultural Mondial, are probleme majore de conservare şi restaurare. Este nevoie urgentă de-un program consistent sub aspect financiar şi tehnico-ştiinţific, pentru a răspunde parametrilor impuşi de legislaţia europeană privind conservarea, protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural mondial”, susţine deputatul PSD, Aurel Vlădoiu. ANDREI BACALU
Lasă un comentariu