Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Liberalul Stănculescu sare la gâtul şefului SPR

Doar pentru că i s-a luat permisul

TUPEU. Avocatul PNL Victor Stănculescu a fost prins de rutieri rulând pe şoselele vâlcene cu viteză mare. Ca oricare cetăţean al acestei ţări, el a suportat consecinţele, rămânând pieton pentru o bună perioadă de timp. Numai că, asta nu i-a convenit marelui politician liberal Stănculescu şi a decis să se răzbune pe şeful Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Vâlcea, Florian Ioniţă. Printr-un surogat de comunicat de presă, avocatul încearcă să-l discrediteze pe Ioniţă, aruncând vina asupra lui pentru toate relele din judeţul acesta.

Comunicat de presă fulminant al consilierului PNL Victor Stănculescu, care a decis să ne informeze cât este el de supărat că numărul accidentelor grave din Vâlcea a crescut. Sigur, în ultima perioadă au fost câteva accidente îngrozitoare mediatizate de presă, însă dacă avea curiozitatea să consulte o statistică, constata că numărul accidentelor în judeţ este în scădere faţă de anul trecut.

Numai că, Stănculescu a găsit de cuviinţă să caute şi un vinovat. Pentru că sunt accidente pe şosele, el aruncă vina în cârca şefului Serviciului Poliţiei Rutiere Vâlcea, Florian Ioniţă. A observat el, poliţiştii rutieri mai mult îi „pândesc” pe şoferi şi îi amendează, decât să prevină accidentele. Ete na! Păi şi cum poţi să previi altfel tragediile de pe şosele, domnule consilier? Dă soluţii viabile dacă ai, dacă nu taci şi vezi-ţi de treburile tale avocăţeşti! Pentru a nu mai avea accidente grave pe şoselele vâlcene este nevoie de o infrastructură rutieră modernizată, de marcaje şi indicatoare rutiere care să prevină incidentele. S-a făcut un mare tam-tam în presă pe această temă, pe lipsa indicatoarelor şi a marcajelor, pe gropile din asfalt şi pe multe alte probleme de infrastructură rutieră, dar autorităţile judeţene nu au reacţionat nici până acum. Consilierul judeţean Stănculescu nu a avut curiozitatea să caute înştiinţările şi adresele de la CJ Vâlcea ale conducerii SRP Vâlcea exact pe această temă, dar şi-a permis să trimită un comunicat de presă total incorect şi nedocumentat.

Totuşi, din întâmplare, am aflat că motivul atacurilor lui Stănculescu asupra şefului SPR Vâlcea, Florian Ioniţă, este faptul că poliţiştii rutieri l-au prins în trafic cu „mâţa-n sac” pe liberal şi l-au lăsat fără carnet. Păi cum aşa? Să îl laşi fără permis de conducere pe mai marele, preamăritul, fericitul avocat şi pe deasupra liberal Victor Stănculescu? Mult tupeu au avut poliţiştii ăştia! Avocatul consilier le-a mărturisit prietenilor lui din presă că, de fapt, el crede că poliţiştii „l-au vânat”, aşteptându-l intenţionat la câţiva kilometri de oraş tocmai pentru a-l lăsa fără permis de conducere. Ete na! Ce marcă de blugi o mai fi şi Stănculescu ăsta, nu ştim!? Păi de unde să ştie poliţiştii care era traseul avocatului liberal şi, pe deasupra, că mai are şi viteză? Şi, apropo, domnule Stănculescu, dacă tot te dai apărător al legislaţiei rutiere, ai mare tupeu să apari cu un comunicat de presă după ce ai încălcat flagrant legea, făcându-ţi de râs colegii liberali pe care i-ai băgat în aceeaşi oală cu tine… No comment!