Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Liberalii au luat pâinea de la gura vâlcenilor”

Ştefan Prală spune că acţiunea PNL din Consiliul Judeţean a fost un circ ieftin

Consilierul judeţean al PDL, Ştefan Prală, a lansat un atac dur la adresa parlamentarilor PNL pe care îi acuză că fac circ pentru a masca greşelile făcute în perioada în care au fost la guvernare. „E adevărat că am fost de acord cu iniţiativa din şedinţa trecută a liberalilor pentru stabilirea unor criterii de alocare a fondurilor. Am considerat că ei au încercat să îşi îndrepte greşelile făcute în ani în care banii s-au dus numai către primăriile lor. Au putut să ia primari de la PDL, primari de la PSD şi să ajungă la numărul de 42 de edili, ideal pentru ei. Mulţi dintre ei sunt oameni valoroşi. La şedinţa de Consiliul Judeţean noi am încercat doar să ne sprijinim primarii, şapte dintre ei au fost şi în mandatele trecute. Nu au primit bani pentru investiţii şi ajunseseră la capătul răbdării. Nu puteam să nu votăm, ar fi fost culmea. Liberalii trebuiau să rămână în sală, să facă politică pentru vâlcenii care i-au votat şi i-au trimis în Consiliul Judeţean şi în Parlamentul României cu peste 70% nu să vină cu pancarte şi tricouri şi apoi să plece. Dacă în cei doi ani care au trecut ştiau să atragă fonduri pentru judeţul Vâlcea le înţelegeam acţiunea, aşa ea este inutilă. Ce să mai spun, îmi amintesc cum acum nu foarte multă vreme parlamentarii PNL spuneau că ei nu sunt responsabili pentru guvernarea judeţului Vâlcea. Acum au ieşit din sală, cine-i mai înţelege? Şi eu vă mai spun ceva, prin modul în care ne-am comportat noi, am reuşit să alocăm bani şi către o primărie liberală, către Voineasa. Liberalii ne-au dat circ, nu şi pâine pentru că de doi ani pâinea au luat-o de la gura românilor şi vâlcenilor. Au avut ministrul Economiei şi ministrul Finanţelor şi nu i-a văzut nimeni, nu au rezolvat nimic. Acum vin şi vor să păcălească din nou, că fac opoziţie. Cine îi mai crede, pe cine să mai păcălească? Noi am greşit când am fost la guvernare şi am plătit”, a spus consilierul judeţean, actualmente candidat din partea PDL pe listele de europarlamentare.