Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Laurenţiu Coca a fost reales vicelider al grupului PSD din Senatul României

REUŞITĂ. „Mă onorează încrederea pe care mi-o acordă colegii mei din PSD, mai ales că din vechii senatori nu mai sunt decât 26. Asta înseamnă că am fost disciplinat şi loial partidului şi că îi reprezint pe vâlceni cât mai bine în Senat şi că muncesc pentru ei” – ne-a declarat senatorul Colegiului Uninominal Bălceşti – Drăgăşani, Laurenţiu Coca.

După ce a câştigat al doilea mandat de senator în Colegiul Uninominal Bălceşti – Drăgăşani, social-democratul Laurenţiu Coca a fost reales, cu unanimitate de voturi, vicelider al grupului PSD din Senatul României. Propunerea a fost făcută de liderul grupului Ilie Sârbu, iar cei 64 de senatori social-democraţi au considerat că munca parlamentarului vâlcean din primul mandat trebuie răsplătită, Laurenţiu Coca dând dovadă de multă seriozitate şi implicare, în cei patru ani de mandat. Mai mult decât atât, senatorul Colegiului Uninominal Bălceşti – Drăgăşani a fost ales şi vicepreşedinte al Comisiei Comune pentru Revoluţionari, dar şi membru în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială şi Comisia de Validare. „Mă onorează încrederea pe care mi-o acordă colegii mei din PSD, mai ales că din vechii senatori nu mai sunt decât 26. Asta înseamnă că am fost disciplinat şi loial partidului şi că îi reprezint pe vâlceni cât mai bine în Senat şi că muncesc pentru ei. M-am implicat foarte mult în toată activitatea parlamentară şi aşa voi face şi în continuare. Ceea ce pot spune este că mă mai onorează şi faptul că, în ziua când a fost învestit Guvernul Ponta II, am fost ales vicepreşedinte al Comisiei Comune pentru Revoluţionari. Sigur, trebuie să fiu sincer şi să vă spun că cel mai mult mă bucură şi mă onorează funcţia de vicelider al grupului PSD din Senatul României” – ne-a declarat Laurenţiu Coca, senator al Colegiului Uninominal Bălceşti – Drăgăşani.

CLAUDIA STANCIU