Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Laurențiu Cazan: „Studenții vor avea acces gratuit la bibliotecile Central-Universitare.”

Ieri, 07.09.2021, a fost adoptat proiectul de lege care oferă studenților acces egal și gratuit la cele patru biblioteci Central-Universitare din București, Cluj, Timișoara și Iași.

Până acum studenții care voiau să acceseze colecțiile acestor biblioteci plăteau între 25 și 40 de lei pentru eliberarea permisului și între 10 și 35 de lei pentru vizarea anuală.

Sumele nu erau exagerat de mari, însă acestea încalcau un principiu clar statornicit. Studenții care urmau cursurile unei univerisități care nu dispunea de bibliotecă proprie erau nevoiți să aleagă un alt loc în care să studieze și de unde să-și procure materialele academice necesare.

„Cu ce sunt anumiți tineri de vină că universitatea lor nu dispune de o bibliotecă proprie, fiind astfel nevoiți să plătească pentru a avea accea la cărțile de care au nevoie? Cu nimic. Tocmai din acest motiv, consider că acest proiect oferă tutror studenților șanse egale, exact așa cum ar trebui să fie. În plus, pentru a glumi puțin, deși sumele nu erau mari, pentru un student orice ban în plus contează. Educația ar trebui să fie gratuită, ci nu condiționată de o anumită sumă de bani.”, susține deputatul PNL, Laurențiu Cazan.

Mai mult decât atât, crearea unui nou document, permisul de acces și procedura de eliberare și vizare crea pentru studenți încă o barieră a birocrației. De acum înainte, studenții vor putea folosi carnetul de student pentru accesul la bibliotecile Central-Universitare, procesul fiind, astfel, cu mult ușurat.

Laurențiu Cazan susține că prin intermediul acestor modificări, este susținut și încurajat interesul studenților către studiu individual și lectură, fapt ce nu poate fi decât îmbucurător.