Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

La alegerile din 9 decembrie, candidaţii trebuie priviţi prin ”lentila OLTCHIM”

SC OLTCHIM SA a fost subiect electoral la fiecare din scrutinele ultimilor ani: în toate campaniile electorale, candidaţi şi politicieni au vorbit despre cât de mult vor ei binele Oltchim-ului, despre cât le pasă de soarta muncitorilor de aici şi despre cât de bine le va fi tuturor dacă ei vor fi cei aleşi. Nici această campanie electorală pentru alegerile parlamentare din decembrie nu face excepţie: am văzut deja candidaţi care vorbesc despre soarta OLTCHIM, unii (puţini) mai competent, cu soluţii viabile, alţii (destui) mai populist, cu foarte multe vorbe goale. Din punctul meu de vedere – atât ca primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, cât şi ca fost senator – cred că aici trebuie făcute nişte precizări, astfel încât lucrurile să fie privite în perspectiva corectă.

Starea în care a ajuns SC OLTCHIM SA nu se datorează evoluţiei din ultimele luni, ci din ultimii ani marcaţi în mod nefericit de guvernările pedeliste. Privatizarea Oltchim nu a fost un moft al Guvernului Ponta, ci a fost o condiţie impusă fostului Guvern Ungureanu (şi acceptată de acesta) de către Fondul Monetar Internaţional în calitate de creditor al ţării. Această privatizare trebuia făcută în cursul lunii aprilie a acestui an, dar a fost amânată, din evidente considerente electorale. Pentru guvernul PDL, care era dispus să facă orice pentru ca primarii partidului să mai câştige încă un mandat, nu a contat că prelungirea stării de agonie a OLTCHIM poate însemna sfârşitul acestei companii, după bine-ştiutul (şi, din păcate, foarte adevăratul) proverb românesc ”Boală lungă, moarte sigură”.

Guvernul Uniunii Social Liberale, venit la conducerea ţării după căderea pedeliştilor, a fost pus în faţa faptului împlinit şi, chiar dacă ar fi putut încerca să mai tergiverseze lucrurile în scop electoral şi populist, până după alegerile parlamentare din această iarnă, a decis curajos că taurul trebuie luat de coarne şi că angajamentul asumat – respectiv privatizarea OLTCHIM – trebuie respectat. Evenimentele petrecute atunci şi eşecul privatizării datorat circului făcut de preşedintele PP-DD e cunoscut de întreaga lume.

Să dai vina pe Guvernul Ponta pentru situaţia actuală a OLTCHIM este ca şi cum ai spune că un guturai cauzat de un geam lăsat deschis l-a omorât pe un bolnav suferind de SIDA în fază terminală: nu guturaiul este cel care i-a adus sfârşitul, ci boala incurabilă, căpătată în ani şi ani de zile. Boala aceasta se datorează politicienilor PDL, care astăzi vin în faţa dumneavoastră deghizaţi în candidaţi ARD şi vorbesc despre OLTCHIM-ul care a murit, puţin câte puţin, în guvernarea şi sub ochii lor. Situaţia de acum a OLTCHIM se mai datorează şi băşcăliei iresponsabile făcută de preşedintele PP-DD la privatizarea combinatului din septembrie, acelaşi partid având neruşinarea să prezinte râmnicenilor – mulţi dintre ei salariaţi de la OLTCHIM, marcaţi de nesiguranţa viitorului şi de spectrul şomajului – o întreagă garnitură de candidaţi care să fie aleşi în Parlamentul României.

Îi rog pe locuitorii municipiului Râmnicu Vâlcea ca la alegerile din 9 decembrie, atunci când vor pune ştampila pe unul sau altul din candidaţi, să privească buletinul de vot prin ”lentila OLTCHIM”: vor vedea atunci, într-o lumină crudă, dar adevărată, cine sunt de fapt mulţi din cei care se vor reprezentanţii dumneavoastră în forul legislativ al ţării.

Vă asigur că Adrănel Cotescu, Traian Dobrinescu şi Constantin Rădulescu, candidaţii USL în colegiul Râmnic, nu s-au dedulcit la roadele OLTCHIM şi că se vor bate în Parlament pentru a apăra interesele râmnicenilor.

Emilian Frâncu

Preşedintele Organizaţiei Municipale Râmnicu Vâlcea a PNL