Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Jurcan e un om liniştit, dar care nu a făcut nimic pentru oameni”

ATAC. Emilian Frâncu, preşedintele interimar al PNL Rm. Vâlcea, are numai cuvinte de „laudă” la adresa senatorului democrat-liberal, Dorel Jurcan. Liberalul spune că pedelistul este „băiat bun”, dar nu a făcut niciodată nimic pentru oameni. Criticând dur neimplicarea lui Jurcan în activitatea parlamentară, penelistul susţine că va exista, chiar şi la nivel local, o migraţiune puternică dinspre PDL către PNL, deoarece, crede el, lipsa de iniţiativă politică a democrat-liberalilor cu putere de decizie din partid a început să supere membrii formaţiunii politice.

Senatorul liberal este din nou acid. El a luat în derâdere activitatea politică a colegului său de la Senat, Dorel Jurcan, despre care a spus că nu este capabil să ia decizii politice majore. Penelistul a lăsat să se înţeleagă că democrat-liberalul nu a reuşit niciodată să se impună în calitatea sa de preşedinte al partidului, lucru care, de altfel, a şi dus la schimbarea sa din funcţie. Liberalul a mai spus că la fel de inactivi sunt şi Sorin Zamfirescu şi Samoil Vâlcu, pe care, mărturiseşte, nu i-ar dori alături de el în PNL. „

„Dintre actualii parlamentari PD-L nu ni l-am dori pe niciunul. Nu pentru că, individual, n-ar fi oameni valoroşi. Eu îi apreciez, mai ales pe Dorel. Îl ştiu de atâta timp. E apă de izvor. Un om deosebit de cuminte, de liniştit, dar nici el, nici ceilalţi doi, Vâlcu sau Zamfirescu, n-au făcut nimic pentru Vâlcea şi vâlceni. Cred că şi parlamentarii din perioada 1990-1992, care habar n-aveau care e treaba cu Parlamentul, au făcut mai multe decât ei pentru acest judeţ. Să fii la Putere, să ai colegi, prieteni în Guvern, în PD-L, acolo unde se iau deciziile şi să nu fii în stare să aduci un leu pentru judeţul tău, pentru cei care te-au ales, mi se pare absurd. Şi să fie nevoie să vină unul ca Valentin Iliescu să încerce să facă asta în locul tău, iar tu să-l arunci peste bord, să-l primeşti după aceea, să-l arunci din nou şi tot aşa, mi se pare o stupizenie totală. Dacă tu eşti impotent, lasă-l bă pe altul să facă ce nu eşti tu în stare. De-asta da, îmi place de Dorel. El a înţeles şi faptul că cei mici au nevoie de caiete şi a făcut nişte caiete aşa de frumoase pentru aproape toţi elevii din România. Şi copilul meu le foloseşte cu mult drag, mai ales că, pe spate, au chipul preşedintelui Băsescu sau al unor pedelişti de frunte”, a spus el, pe un ton zeflemitor. Cu toate că miştocăreala ieftină a lui Frâncu este o trăsătură definitorie a comportamentului politic al lui Emilian Frâncu, trebuie să recunoaştem că omul nu a fost deloc departe de adevăr atunci când a spus că Jurcan este un politician molâu, care nu percepe realitatea la adevărata sa dimensiune.

De altfel, parlamentarul este cunoscut opiniei publice pentru lentoarea cu care acţionează pe plan politic, dar şi pentru superficialitatea cu care-i tratează pe cei care l-au trimis în Parlament. Jurcan este un parvenit, cu aere de fost preşedinte de partid, care atunci când este atacat de presă că nu ştie şi nu poate să facă politică – ceea ce este perfect adevărat! – scrie drepturi la replică peste drepturi la replică, concepute într-o limbă română plină de impurităţi, care jenează de atâtea greşeli gramaticale ochiului bietului cititor.

De la începutul sesiunii parlamentare din acest an, senatorul democrat-liberal Dorel Jurcan a făcut doar trei declaraţii politice, zece întrebări şi cinci interpelări, din care niciuna adresată primului-ministru al României. De când este parlamentar, pedelistul nu a luat niciodată cuvântul în plen, pentru că nu a avut lucruri importante de transmis celor care i-au asigurat un loc călduţ de senator. Nici declaraţia de avere nu şi-a actualizat-o în acest an, considerând că transparenţa este o pură utopie, inventată de nişte oameni care se plictiseau.

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU