Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ion Nicolae sau despre cum să ajungi un politician de nimic

• Pentru că nu mai are argumente care să contrazică realitatea, „Dintele” jigneşte presa cu nesimţire

INSULTE. „Dinţişorul Aurit”, cunoscut şi sub numele de Ion Nicolae, a făcut, pentru a câta oară?, dovada publică a micimii sale politice şi umane la conferinţa de presă a lui Dan Diaconescu, venit în Râmnic pentru a inaugura filiala judeţeană a Partidului Poporului (PP). Traseistul politic a jignit, folosind un limbaj mizerabil, redactorii publicaţiei noastre, care i-au adresat o serie de întrebări legate de amenda de 3 miliarde lei vechi, dată firmei editoare a ziarului VOCEA VÂLCII, pe vremea când era mare şef al Inspectoratului Teritorial în Construcţii (ITC).

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU Despre Ion Nicolae bisăptămânalul nostru a scris pagini întregi de ziar nu pentru că, aşa cum greşit consideră el, am fi avut ceva personal cu modul în care se manifestă public sau politic, ci pentru că omul e cu adevărat patetic. Şi un trădător perfect. Răzbunător. VOCEA VÂLCII l-a „pedepsit” de nenumărate ori pe acest neavenit cu aere de ceva politic, printr-o serie de articole de presă, deloc lipsite de obiectivitate, în care a explicat opiniei publice că Nicolae este un tip duplicitar, pus pe căpătuială care nu dă doi bani pe moralitate sau respect. Revenind la recenta conferinţă de presă, trebuie spus că dacă până acum aveam faţă de acest individ cu idei puţine, care i se învârt în minte, mereu aceleaşi, ca un carusel căruia i s-a stricat butonul off, un soi de compătimire vizavi de felul simplist în care vede lucrurile, acum ne-am convins pe deplin că omul a devenit greţos. Mai ales în exprimare. Reluând lucrurile, l-am întrebat pe Nicolae cum justifică amenda de 3 miliarde de lei vechi dată ziarului nostru, evident din răzbunare politică pentru criticile aduse de-a lungul timpului, „Dinţişor”, aşa cum îi place mai mult să-şi spună, a sărit ca ars, jignindu-ne: „Da, ziarul dumneavoastră este o fiţuică, aşa cum o numesc eu. Este un ziar de scandal, care scrie la şantaj, mai ales de cei care nu vor să facă contracte. Nu eu am fost cel care a dat amenda, nu se află semnătura mea pe niciun document, ci inspectorii Inspectoratului. După cum ştiţi, amenda a fost dată pentru construirea unei scări care punea în pericol calea ferată. Eu nu sunt anchetat pentru abuz în serviciu, dar, din câte ştiu, ziarul la care lucraţi are dosar penal pentru această construcţie. Dacă până acum nu s-a terminat procesul, nu ştiu ce aranjamente aţi făcut…”. La scurt timp după adresarea acestei întrebări, Nicolae a închis cu o repeziciune care intrigă conferinţa de presă, demonstrând că s-a temut teribil ca Dan Diaconescu să nu-i afle trecutul politic sumbru şi deloc onorabil. Nu dorim să mai comentăm pe marginea afirmaţiilor insultătoare aduse ziarului nostru, pentru că va trebui să dea socoteală pentru ele în justiţie, unde va fi nevoit să explice pe cine am şantajat noi şi cum am reuşit să ne „aranjăm” procesele în instanţă. Individul minte cu o seninătate demnă de invidiat pentru că noi nu avem în acest moment niciun proces penal pe rol. Cine este Ion Nicolae? „Dintele de Aur” e un om politic insipid, incolor şi inodor care s-a plimbat pe la mai toate partidele, dovedindu-se un campion al schimbării rapide şi radicale a convingerilor politice. Acest băgător de seamă în d’ale politicii a fost implicat în mai multe scandaluri publice, încă de pe vremea când era viceprimar al Râmnicului. Asupra persoanei sale a planat, de mai multe ori, bănuiala că ar fi luat mită şi că ar fi recurs la trafic de influenţă. Deşi nu a fost condamnat, din câte se pare dosarele, la care facem referire, este posibil să se redeschidă cât de curând. Unul dintre minusurile etern incorigibile este acela legat de imaginea sa publică. Omul stă execrabil la capitolul popularitate şi pare într-un permanent regres. Pentru că nu a reuşit să obţină prin inteligenţă şi profesionalism votul electoratului, „Dintele” s-a decis să-l cumpere cu pungi de făină, zahăr sau sticle cu ulei, beneficiarii principali ai darurilor lui Nicolae fiind locuitorii din Colonia Nuci, pe care i-a răsfăţat mereu cu alimente. Anul trecut, Nicolae, de bun ce a fost, a fost exclus şi din PNL, în scurta sa carieră politică, trecând prin mai multe formaţiuni politice (PRM, PC, PNL şi UNPR), reuşind „performanţa” de a primi un şut în spate din toate aceste partide, datorită firii sale conflictuale şi a trădărilor de tot soiul pe care le-a pus la cale. Ultima dintre ele îl priveşte, în mod direct, pe fostul său coleg de partid, Bogdan Pistol. Omul a fost acuzat de colegii de partid că a furnizat presei informaţii compromiţătoare, din punct de vedere politic, la adresa candidatului PNL la funcţia de primar. După acest episod, biroul politic al partidului a decis suspendarea sa pentru o perioadă de un an de zile din partid. Trădând cauza liberală, din nou, Nicolae a început să cocheteze cu UNPR-ul, condus la Vâlcea de deputatul Constantin Mazilu, asupra sa planând chiar acuzaţia că ar fi încheiat, în nume personal, o cerere, adresată Consiliului Judeţean, de închiriere a sălii de şedinţă pentru o întâlnire a uneperiştilor din judeţ. Acesta este, de altfel, unul dintre motivele pentru care Delegaţia Permanentă a PNL a decis excluderea sa din partid. Cum vocaţia de trădător îl însoţeşte permanent în manifestările sale publice, Nicolae a plecat şi din UNPR, cu repeziciunea cu care a intrat în partid, adăugând o filă nouă în istoria personală a infidelităţii politice. Nici în PP, se zvoneşte, nu va rezista prea mult căci, deja, mai mulţi preşedinţi ai organizaţiilor locale de partid au spus că se retrag din funcţii dacă omul nu-şi dă demisia. E bizar cum a ajuns „Dintele” şeful PP Vâlcea, în condiţiile în care, se vorbeşte pe la colţuri, spunea despre Dan Diaconescu că este cel mai nesuferit şi slab pregătit personaj din câţi cunoaşte.