Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ion Iliescu nu crede că Adrian Năstase este condamnat politic

Fostul preşedinte Ion Iliescu susţine, într-o intervenţie la RFI că Adrian Năstase a devenit pe nedrept şi în mod exagerat simbolul corupţiei în România, el spunând că noua condamnare a acestuia este un coşmar, o chestiune care devine agasantă, dar că el nu crede în conexiunea cu politicul.

„Sper să se încheie acest coşmar, care este şi nedrept pe de o parte. Altminteri, sigur, fiecare răspunde de faptele lui, dar e o chestiune care într-adevăr a devenit agasantă şi pentru omul în cauză, şi pentru climatul general, şi pentru încrederea în instituţii”, a declarat Ion Iliescu.

„E nedrept pentru Adrian Năstase, în sensul încercărilor la care este supus, nu întotdeauna meritat. Vorba aia, a fost o dată o încercare, eliberat, din nou reîncarcerat. A devenit simbolul corupţiei în România? Mi se pare că e cam exagerată treaba asta! (…) Mi se pare că a căzut la mijloc un om care are şi meritele lui în toată dezvoltarea societăţii româneşti. Repetarea acestei chestiuni după câteva luni de încarcerare devine supărătoare”, consideră Ion Iliescu.

Ion Iliescu nu crede că Adrian Năstase este condamnat politic, adăugând: „Nu este, cred, o legătură, o conexiune directă între factorii politici şi justiţie, dar este schimbarea de judecată din partea oamenilor. Nu vreau să dau niciun fel de aprecieri de valoare din acest punct de vedere”.

De asemenea, Ion Iliescu a comentat şi declaraţiile lui Victor Ponta cum că dosarul lui Năstase este unul politic. „Este aprecierea domnului Ponta şi are probabil argumentele lui. Altminteri, sigur, apare pentru orice privitor din afară agasantă această chestiune, modul în care a fost tratat şi executat, ca să spunem aşa, domnul Năstase” – a concluzionat Ion Iliescu.