REALIZĂRI. Comuna Prundeni este, fără îndoială, una europeană, ea dezvoltându-se enorm în ultimii ani datorită proiectelor europene accesate, iniţiate şi derulate de primarul Ion Horia Horăscu.
Realizările din ultimii 16 ani, în care a fost primar al localităţii Prundeni, ale pesedistului Ion Horia Horăscu, îi dau acestuia dreptul de a se clasa pe primul loc într-un top al edililor din judeţ, dacă nu din toată ţara. Comuna Prundeni este, fără îndoială, una europeană, ea dezvoltându-se enorm în ultimii ani datorită proiectelor europene accesate, iniţiate şi derulate de primarul Ion Horia Horăscu. Pentru munca şi efortul depus de-a lungul timpului, edilul a fost desemnat primarul anului 2011, iar acum, recent, o revistă a Uniunii Europene l-a declarat „primarul european al lunii mai”. „Ion Horia Horăscu este un adevărat recordman în ce priveşte utilizarea fondurilor europene în mediul rural. A folosit programele Phare şi SAPARD încă din 2003. Din fondurile de preaderare şi cele de coeziune, a finalizat până acum un număr de 28 de proiecte, cum ar fi reabilitarea drumurilor locale, reţele de alimentare cu apă, centre de zi pentru copii şi pentru vârstnici, modernizarea şcolilor şi dotarea lor la cele mai înalte standarde, delimitarea păşunilor şi terenurilor agricole după standarde europene, colectarea selectivă a deşeurilor, conectarea la internet de mare viteză, o bibliotecă virtuală, un cămin cultural şi un Atheneu rural. Printre proiecte se numără un parc fotovoltaic întins pe 13 hectare şi un parc industrial care ar putea angaja până la 2000 de oameni. În curând va fi inaugurat, tot din fonduri europene, un canal de televiziune rural, care, pe lângă programe informative şi educative, va transmite şi emisiuni prin care primarii din mediul rural vor primi sfaturi despre cum să atragă fonduri europene. Până acum, valoarea fondurilor europene atrase în comună, încă din perioada de preaderare, ajunge la 100 de milioane de euro” – se arată în revista Uniunii Europene.
CLAUDIA STANCIU
Lasă un comentariu