Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ion Cîlea acuză PNL de trădare

CEARTĂ. Lipsa comunicării, şicanări, trădări şi acuzaţii grave sunt doar câteva semne care au dus la o concluzie clară: USL la Vâlcea s-a scindat. De ceva timp, liderii Ion Cîlea şi Cristian Buican nu fac altceva decât să bată, pe rând, câte un cui în coșciugul alianţei de la Vâlcea, pesediştii şi liberalii îngropând astfel o uniune ce a fost sortită, încă de la început, decesului. Culmea este că nimeni nu recunoaşte public acest lucru, cu toate că frecvent bombardează adresele de e-mail ale ziarelor vâlcene cu informări de presă în care îşi aduc unii altora acuzaţii şi jigniri grave. Mai mult, recent, în cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea s-a format o nouă alianţă, PNL colaborând cu PDL la toate proiectele de hotărâri, în timp ce liderii PSD îşi acuză foştii colaboratori de trădare.

Singura modalitate prin care pesedistul Ion Cîlea şi liberalul Cristian Buican au ajuns să comunice este prin intermediul presei, ei războindu-se doar prin comunicate de presă. Întâlniri de alianţă nu mai au loc, proiecte comune nici atât, ajungând astfel să se comporte ca două partide adversare şi nicidecum ca două formaţiuni politice ce formează o alianţă. Ion Cîlea îl acuză pe Buican că a început acest război, iar liberalul susţine că pesedistul face jocuri murdare şi îşi vede doar propriul interes. Cert este că cei doi cântă deja prohodul USL-ului.

Zilele trecute, liderul PSD Vâlcea, Ion Cîlea şi preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, au continuat şirul atacurilor, acuzându-se unul pe celălalt că nu aduc investitori în judeţul Vâlcea. Ce-i drept, nu numai că nu au adus oameni de afaceri în Vâlcea care să şi investească, dar niciunul dintre cei doi lideri vâlceni ai puterii nu mai mişcă un deget ca economia judeţului să nu moară. În ultimul său comunicat de presă, Ion Cîlea susţine, pe scurt, că este sătul să primească sfaturi de la un politician care vede mai uşor aşchia în ochiul altuia, decât bârna din propriul ochi. Liderul PSD susţine este sătul să fie scos de fiecare dată „ţap ispăşitor” şi de aceea continuă să reacţioneze la atacurile liberalului. Mai mult, Ion Cîlea crede că liberalii sunt cei care au trădat, pentru că s-au aliat cu PDL în Consiliul Judeţean. „Printre calităţile native ale colegului nostru de alianţă, deputatul Cristian Buican, există una care îl defineşte şi-i scoate la iveală talentul de a găsi un acar Păun pentru orice situaţie, debarasându-se de orice răspundere proprie. Aflat sub presiunea altor probleme, în ultima vreme n-am mai avut posibilitatea să răspund la criticile sale «constructive» având ca unic destinatar Consiliul Judeţean Vâlcea pe care îl confundă de fiecare dată cu una şi aceeaşi persoană: Ion Cîlea. Ignoră că din administraţia judeţeană fac parte şi cei 10 consilieri de sub pulpana liberală pe care şeful lor politic i-a cam scăpat din zăbală, lăsându-i să tropotească tot mai aprig împotriva curentului decizional şi să se transforme în factori de opoziţie netemperată la orice proiect de hotărâre. Nu mai târziu decât miercuri, 11 aprilie, presa locală a găzduit alegaţiile deputatului Cristian Buican, prin care aruncă din nou anatema asupra Consiliului Judeţean fără ca, în prealabil, să aibă curiozitatea unei minime documentări. Dacă ar fi făcut acest lucru, cu siguranţă că patosul său critic privind neimplicarea Consiliului Judeţean Vâlcea în identificarea şi atragerea de investitori nu mai avea atâta vigoare. De exemplu, – şi este numai unul dintre numeroasele exemple! – dacă m-ar fi consultat, l-aş fi informat în detaliu şi cu toată plăcerea că, în aceeaşi zi, în care presa a făcut publice afirmaţiile sale, 16 ambasadori şi peste 100 de oameni de afaceri prezenţi la Forumul Economic de la Craiova au intrat în posesia unei consistente liste de oportunităţi investiţionale şi oferte din partea Consiliului Judeţean Vâlcea. Fiecare exemplar al acestei lungi liste a fost însoţit de o invitaţie în judeţul nostru pentru ca cei interesaţi să perfecteze colaborări şi parteneriate, să poată primi detaliile necesare la oricare ofertă agreată. Acesta ar fi, prin urmare, răspunsul la «preţioasa indicaţie» a domnului deputat în sensul de a trimite – îl citez: «tuturor firmelor din România dovadă clară a disponibilităţii noastre, tuturor ambasadelor…» etc. Şi, apropo! Cu câteva luni în urmă, deputatul Cristian Buican a făcut publice demersurile şi contactele sale directe cu nişte investitori interesaţi să deschidă afaceri în judeţul Vâlcea. A mai auzit cineva despre ei, despre vreun rezultat concret?”- susţine liderul PSD Vâlcea, Ion Cîlea, într-un comunicat de presă.

CLAUDIA STANCIU