Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ion Cîlea a făcut lobby pentru Oltchim la Parlamentul European

• Primarii pesedişti vâlceni au fost pentru trei zile la Bruxelles INTERES. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a profitat de invitaţia făcută de europarlamentarii PSD de a vizita Parlamentul European pentru a cere sprijin pentru Combinatul Chimic Oltchim Rm. Vâlcea. Adriana Ţicău le-a mărturisit autorităţilor judeţului că Fondul European de Ajustare la Globalizare pune la dispoziţia ţărilor membre ale Uniunii Europene peste 1 miliard de euro anual pentru a ajuta întreprinderile ce au probleme financiare, ea urmând să trimită autorităţilor vâlcene regulamentul necesar accesării fondurilor. O delegaţie de 29 de persoane condusă de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, s-a aflat, în perioada 11-13 octombrie 2010, în capitala Europei, la Bruxelles. Scopul principal al deplasării a fost vizitarea Parlamentului Europei, dar şi o întâlnire cu europarlamentarii PSD. Din delegaţia vâlceană, condusă după cum spuneam de şeful judeţului, au făcut parte deputatul Aurel Vlădoiu, şase ziarişti, doi angajaţi ai Consiliului Judeţean, precum şi nu mai puţin de 19 primari social – democraţi. Printre edilii prezenţi la Bruxelles îi putem enumera pe Constantin Drăghici – Amărăşti, Dumitru Blejan – Scundu, Sorin Romcescu – Slătioara, Sabin Cupăreanu – Diculeşti, Horia Horăscu – Prundeni, Marin Puchin – Lăcusteni, Ion Spârleanu – Creţeni, Ion Stănescu – Suteşti, Mihai Ionescu – Cernişoara, Tudor Velcu – Stroieşti, Alexandru Roşu – Bujoreni, Viorel Radi – Buneşti, Dumitru Pearcu – Tomşani, Nicolae Voicescu – Fârtăţeşti, Ion Dobre – Dăeşti, Ionel Dragu – Măldărăşti, Gheorghe Dobrin – Voineasa, Constantin Briceag – Valea Mare şi Cristian Nedelcu – Drăgăşani. Faţă-n faţă cu europarlamentarii PSD Membrii delegaţiei vâlcene au ajuns la Bruxelles luni dimineaţa, 13 octombrie 2010, având în program vizitarea celor mai importante obiective turistice. Marţi, însă, preşedintele Consiliului Judeţean, primarii şi ziariştii au mers la Parlamentul Europei, unde, mai bine de o oră, au discutat cu europarlamentarii PSD, Victor Boştinaru – membru în Comisia pentru dezvoltare regională, Adriana Ţicău – vicepreşedinte al Comisiei de Transport şi Turism a Parlamentului European şi Ioan Mircea Paşcu – vicepreşedintele în comisia pentru afaceri externe. Conversaţia s-a axat în special pe absorbţia fondurilor europene, europarlamentarii români ţinând să precizeze că România este într-o situaţie extrem de nefericită în aceste momente, deoarece, potrivit unui clasament recent, ţara noastră nu a reuşit să absoarbă decât 11% din aceste fonduri. Dacă Adriana Ţicău a susţinut că anul 2010 este un an crucial pentru România şi totodată un an de bilanţ, Victor Boştinaru s-a arătat extrem de sceptic în privinţa şanselor ţării noastre de a trece peste criza economică în care se află. „Mă întreba un coleg de-al meu din Parlamentul Europei care este motivul pentru care România nu poate să absoarbă fondurile europene. După ce m-am gândit câteva momente, am fost sincer şi i-am mărturisit că aceşti bani se fură mai greu. Răspunsul colegului meu a fost acela că şi el este de aceiaşi părere. Mai mult decât atât, viziunea Uniunii Europene asupra situaţiei din ţara noastră este aceea că Guvernul Boc face o politică anti-România. România, în aceste momente, trebuie să fie în măsură să aibă o viziune matură, pe termen mediu şi lung, în ceea ce priveşte rolul şi obiectivele sale în cadrul construcţiei europene. Tocmai de aceea, România trebuie să-şi stabilească setul de priorităţi pe care să le urmărească în cadrul Uniunii Europene în următorii 10 ani” – a spus europarlamentarul PSD, Victor Boştinaru, cel care le-a adresat invitaţia vâlcenilor de a face o vizită la Parlamentul European. Europarlamentarii încearcă să găsească soluţii pentru Oltchim Profitând de vizita la Parlamentul European, dar şi de prezenţa a trei europarlamentari, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a cerut sprijinul pentru rezolvarea problemelor stringente ale judeţului pe care îl conduce. Astfel, prima problemă ridicată a fost cea a căii ferate Vâlcea – Vâlcele a cărei construcţie a stagnat de ani de zile din cauza lipsei de fonduri. Mai apoi, Ion Cîlea i-a rugat pe europarlamentari să analizeze posibilitatea finanţării cu fonduri europene a proiectului de amenajare a infrastructurii turistice din zona Vidra – Obârşia Lotrului. Cea mai importantă problemă, însă, ridicată de preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, a fost cea legată de Combinatul Chimic Oltchim Rm. Vâlcea, a cărui conducere încearcă din răsputeri să demonstreze Comisiei Europene că fondurile de care are nevoie nu sunt ajutor de stat, aşa cum susţine acţionarul majoritar PCC. Astfel, şeful judeţului le-a cerut europarlamentarilor sprijinul pentru ca Oltchim să iasă din impas. „De foarte mult timp, societatea comercială Oltchim SA Rm. Vâlcea se zbate pentru a demonstra aici la Comisia Europeană că fondurile de care are nevoie pentru modernizarea şi restructurarea societăţii nu sunt ajutor de stat. S-au făcut multe eforturi şi aş vrea să vă mulţumesc şi dumneavoastră, europarlamentarii, pentru că ştiu cât v-aţi luptat cu această problemă, însă aş vrea să vă rog ca acum să acordaţi Oltchim-ului atenţia dvs. pentru că am înţeles că în aceste momente se dezbat problemele industriei. Oltchim-ul are un manager, dr.ing. Constantin Roibu, care depune eforturi extraordinare şi s-a «bătut» cu toată lumea pentru a salva această societatea. La ora actuală societatea vâlceană a preluat instalaţiile de piroliză de la Piteşti, le-a pus la punct şi îi mai trebuie suma de 50 de milioane de euro pe care nu vrea să-i dea nicio bancă. Cred că este păcat să se piardă o asemenea unitate industrială în domeniul chimiei, care vă spun sincer că este farmacie. Directorul general Roibu şi-a pus viaţa în joc pentru salvarea Oltchim-ului” – a spus preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea.

Auzind problemele cu care se confruntă societatea vâlceană Oltchim Rm. Vâlcea, europarlamentarul PSD, Adriana Ţicău, le-a mărturisit autorităţilor judeţului că Fondul European de Ajustare la Globalizare pune la dispoziţia ţărilor membre ale Uniunii Europene peste 1 miliard de euro anual pentru a ajuta întreprinderile ce au probleme financiare. Numai că, până acum, România nu a trimis nicio solicitare, pentru nicio societate. „Eu nu am înţeles şi tot mă întreb de doi-trei ani încoace, de ce România nu a trimis nicio cerere de finanţare din Fondul European de Ajustare la Globalizare care poate fi utilizat de către întreprinderi atunci când, datorită crizei economice sau datorită modificării structurii comerţului mondial, sunt obligate să închidă anumite secţii. În fiecare sesiune plenară la Strasbourg aprobăm cel puţin 2-3 astfel de cereri. Fondurile respective sunt pentru instruirea personalului, dar am înţeles că într-o anumită măsură poate fi folosit şi pentru perioada aceea de şomaj tehnic. Nu înţeleg de ce România nu aplică pentru aceste fonduri pentru întreprinderile care au probleme. Eu vă promit că am să vă trimit regulamentul, pentru că este păcat. Acest fond are aproape 1 miliard de euro şi se tot consumă pentru că marile ţări cer continuu pentru întreprinderile lor. Guvernul României ştie toate aceste lucruri, dar nu face nimic” – a spus europarlamentarul Adriana Ţicău.

CLAUDIA STANCIU