Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Ioana Liε nu-i mai mic fizicul din fruntea OFSD1

Ioana Liţă nu-şi mai mişcă fizicul din fruntea OFSD

TUPEU. Sexagenara a fost reconfirmată în funcţie pentru încă doi ani de zile. Deşi se anunţa o competiţie acerbă pe funcţia de şefă a OFSD, contracandidatele Ioanei Liţă au refuzat să se mai înscrie în cursă din cauza „manevrelor” făcute de aceasta, ea alegând pe sprânceană fiecare delegată prezentă la alegeri.

Alegerile din organizaţia judeţeană de femei a PSD Vâlcea au semănat izbitor cu adunările de pe vremea comuniştilor. Deşi activitatea sa din ultimii ani din fruntea femeilor social-democrate a fost egală cu mulţimea vidă, Ioana Liţă a fost ridicată în slăvi, aplaudată la scenă deschisă şi pupată pe toate părţile de doamnele PSD din judeţ alese pe sprânceană chiar de ea. Tocmai de aceea nu au mai existat contracandidate, pentru că pesedistele care au îndrăznit să se gândească la un firesc schimb de generaţii şi, implicit, la schimbarea sexagenarei din fruntea OFSD Vâlcea au fost îndepărtate imediat şi li s-a interzis să participe la alegeri. Ei bine, cam aşa stau lucrurile la PSD Vâlcea, acolo unde tinerii sunt marginalizaţi, iar persoanele de vârsta a treia, cum e cazul Ioanei Liţă, sunt menţinute în funcţie şi chiar promovate.
Revenind la alegerile ce au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute pentru funcţia de preşedinte al femeilor social-democrate din Vâlcea, Ioana Liţă a fost aleasă cu unanimitate de voturi, alegându-se să se voteze la vedere, cu mâna sus, deşi statutul prevede ca votul să fie pe secret.

Leşinată pe un scaun în spatele prezidiului, Ioana Liţă a declarat la final că a avut emoţii mari, fiindu-i probabil frică să nu iasă pe locul II, deşi a candidat singură. Trebuie remarcat că la eveniment a fost prezentă şi Cristiana Barbu – secretar de stat al ANOFM, Daniela Ştefănescu – deputat, dar şi europarlamentarul Viorica Dancilă, cea care a prezidat şedinţa.