Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Întâlnire ad-hoc a seniorilor şi tinerilor din PDL

Timp de câteva ore cei prezenţi „au pus ţara la cale”
Pe 2 mai, de ziua naţională a tineretului, organizaţia PDL Vâlcea a organizat o întâlnire ah-hoc la Călimăneşti, acolo unde seniorii şi tinerii din partid au petrecut câteva ore bune. Nu au lipsit preşedintele Romulus Bulacu, consilierii judeţenei Ştefan Prală şi Iuliana Moise, deputatul Romeo Rădulescu sau fostul parlamentar, Sami Vâlcu. „Am fost în campanie electorală în Nordul Judeţului şi am decis ca de Ziua Naţională a Tineretului să ne întâlnim cu toţii la Călimăneşti. Au fost prezenţi preşedinţii organizaţiilor de tineret ale PDL dar şi mulţi seniori. A fost o întâlnire utilă, s-a demonstrat şi de avceastă dată că suntem o adevărată familie”, neţa declarat preşedintele Tineretului Democrat Liberal Vâlcea, consilierul judeţean Alina Lupu. „Ne-am întâlnit la Călimăneşti unde am petrecut împreună câteva ore bune. Nu puteam sărbători ziua de 2 Mai decât alături de tineri. Compania lor reprezintă o continuă provocare prin schimbul de experienţe şi idei. Le mulţumesc pentru o zi de neuitat şi le urez să rămână aceeaşi echipă unită şi puternică. Am discutat cu ei, le-am promis că, noi seniorii, îi vom sprijini cum vom putea mai bine. Una peste alta a fost o întâlnire utilă pe care o vom repeta de câte ori vom avea ocazia. La mulţi ani tuturor tinerilor şi mai ales, celor cu sufletul mereu tânăr!”, a completat şi preşedintele PDL Vâlcea, Romulus Bulacu.