Candidatul PMP pentru Primăria Râmnicu Vâlcea, Marian Mirea, nu mai poate candida, ca urma a unei decizii a Biroului Electoral Municipal de Circumscripţie Râmnicu Vâlcea, care a hotărât să-i respingă candidatura, motivând că acesta nu a avut toate datele completate corespunzător.
Marian Mirea a contestat decizia la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, însă magistrații i-au respins contestația, acesta mai având o singură cale de atac la Tribunalul Vâlcea.
Conform, membrilor BEM, candidatul PMP pentru Primăria Râmnicu Vâlcea, Marian Mirea, a avut doar 41 de semnături completate corect pentru primar, respect 126 pentru Consiliu Local din cele 1.060 de semnături strânse.
„La rubricaţia de liste susţinători există o prevedere unde scrie că trebuie completate toate datele: nume, prenume, semnătură, data naşterii, CI, VX, nr., respectiv adresa de domiciliu, care trebuie să conţină stradă, nr., bloc. La listele candidatului PMP la adresă scria doar Râmnicu Vâlcea”, ne-a declarat un reprezentant BEM.
Lasă un comentariu