Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„În Râmnic, e exclusă o colaborare între PDL şi UNPR”

– Negocierile în vederea încheierii protocolului nasc zeci de tensiuni politice

DISCUŢII. Zilele acestea, democrat-liberalii şi progresiştii au discutat, în linii mari, condiţiile de susţinere politică reciprocă ce vor fi, cel mai probabil, inserate şi în protocolul de colaborare ce se va semna, în cel mai scurt timp, la nivel central. Surse din interiorul celor două formaţiuni politice susţin că pedeliştii şi unperiştii ar fi ajuns la un soi de consens privind sprijinul reciproc al candidaţilor pentru alegerile locale, lăsând, totuşi, la latitudinea liderilor locali dacă vor colabora sau nu pentru posturile de consilieri şi viceprimari.

Din informaţiile pe care le avem până în acest moment, UNPR a încercat impunerea unor condiţii pentru a semna un protocol de colaborare cu PDL. Progresiştii doresc promovarea Legii privind taxarea averilor mari, proiect cu care aceştia speră să aducă la buget anual  aproape 3 miliarde de euro, şi revenirea salariilor bugetarilor la nivelul anterior aplicării măsurilor de austeritate imediat ce condiţiile economice vor permite acest lucru, chestiuni cu care social-democraţii nu sunt tocmai de acord.

Emil Boc, fostul premier al României, a precizat că cele două partide vor încheia un protocol, deoarece relaţiile dintre PDL şi UNPR „sunt unele privilegiate”, specificând, totuşi, că nu poate fi vorba de o alianţă electorală, aşa cum s-a speculat până acum. În plus, el a precizat, în mod clar, că respectivul protocol este unul de susţinere reciprocă pentru alegerile locale.

Pe surse, s-a aflat că  pedeliştii sunt dispuşi să le ofere celor de la UNPR susţinere, precum şi un pact de neagresiune doar pentru candidaţii care deţin, la acest moment, funcţii adică, primari şi preşedinţi de Consilii Judeţene. La bursa zvonurilor se aude că progresiştii ar fi cerut, în cadrul negocierilor politice purtate, liste comune cu democrat-liberalii pentru fotoliile de consilieri locali şi judeţeni, dar şi posturi de viceprimari acolo unde democrat-liberalii câştigă mandatul de primar.

Din câte se pare, pedeliştii ar fi refuzat aceste solicitări, lăsând la latitudinea organizaţiilor judeţene de partid să hotărască dacă merg sau nu împreună cu UNPR pentru fotoliile de consilieri locali, judeţeni sau pentru cele de viceprimari.

Neînţelegerile

Deputatul PDL, Samoil Vîlcu, ne-a declarat că, deocamdată, nu se cunosc termenii concreţi ai înţelegerii, însă, un lucru e limpede: cele două formaţiuni politice au posibilitatea să stabilească, pe plan local, modalitatea de colaborare politică. Parlamentarul a precizat că dacă la nivelul municipiului lucrurile sunt clare, UNPR şi PDL vor avea proprii candidaţi la alegerile pentru Primăria Râmnicului, ar putea exista un sprijin reciproc în teritoriu. „În acest moment, este o comisie care negociază termenii protocolului. Din ea fac parte Gheorghe Flutur, Elena Udrea şi Vasile Blaga. S-au iscat foarte multe discuţii şi ar fi bine ca spiritele să se tempereze. Iniţial, se discutase ca UNPR să nu ia membri de la PDL, dar, iată, această înţelegere nu s-a respectat deloc şi, din această pricină, s-au născut foarte multe tensiuni. Noi, cei de la PDL, avem o problemă şi în municipiu. În Râmnic. Deja apele au fost despărţite. Progresiştii vor merge separat, cu candidat propriu. Deşi în politică nu e bine să zici «niciodată să nu spui niciodată» mie îmi este foarte clar că nu mai există şanse de reconciliere şi că Romeo Rădulescu şi Eusebiu Veţeleanu vor candida separat. E exclusă orice fel de colaborare”, a precizat Samoil Vîlcu.

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU