DECIZII. Social-democraţii şi liberalii din Consiliul Judeţean Vâlcea au început „vânătoarea de vrăjitoare” în consiliile de administraţie. După discuţii şi negocieri îndelungi, după certuri şi împărţiri la sânge aliaţii USL au ajuns la un consens şi s-au decis să înlăture pedeliştii din cele 12 consilii de administraţie ale instituţiilor din subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea. Dacă Ion Cîlea susţine că este o acţiune normală ţinând cont de alianţa cu PNL, liderul democrat – liberalilor vâlceni acuză conducerea CJ de acţiuni politice în fruntea instituţiei.
Joi, 28 iulie a.c., în cadrul şedinţei ordinare de CJ vor fi făcute noile propuneri, urmând ca locul democrat – liberalilor să fie luat de liberali şi de pesedişti. Aşadar, printre instituţiile unde vor avea loc schimbări în consiliile de administraţie se numără: Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Rm. Vâlcea, Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăeşti, Spitalul de Psihiatrie din Drăgoeşti, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, Regia Autonomă Judeţeană Drumuri şi Poduri Vâlcea, Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, Biblioteca Judeţene “Antim Ivireanu” Vâlcea, Teatrul “Anton Pann”, Muzeul Judeţean, Şcoala Populară de Arte şi Memorialului “Nicolae Bălcescu”. Singura societate ce nu a fost introdusă în lista unde se vor face schimbări, pentru care liberalii se bat pe viaţă şi pe moarte, este CET Govora, motivul probabil fiind acela că nu s-a ajuns la un acord în privinţa înlocuitorilor. Mai mult decât atât, printre pedeliştii ce vor fi schimbaţi îi putem enumera pe Ion Gava, Remus Petrescu, Gheorghe Vieru şi Iuliana Moise. Schimbări normale în opinia lui Cîlea Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a ezitat mult până să ia hotărârea introducerii pe ordinea de zi a proiectelor de hotărâre, susţinând că nu ţine neapărat să facă acest lucru. Numai că, liberalii şi-au cerut „partea”, iar şeful judeţului, în virtutea alianţei ce-i leagă, a cedat presiunilor lor şi a decis împărţirea „frăţeşte” a locurilor în consiliile de administraţie. Cu toate acestea el consideră normale aceste schimbări şi le reaminteşte pedeliştilor care îşi pregătesc discursurile că acelaşi lucru s-a întâmplat şi când PSD forma o alianţă cu PDL la Consiliul Judeţean. „Este o mutare logică pe care o facem, deoarece sunt instituţiile subordonate Consiliului Judeţean, iar noi avem nevoie de sprijin în consiliile de administraţie. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi atunci când eram în alianţă cu PDL, oamenii lor fiind puşi în consilii. Nu văd de ce s-ar face atâta caz de înlocuirile pe care le vom face în consiliile de administraţie” – ne-a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea. Senatorul Jurcan acuză că este o acţiune politică Pe de altă parte, preşedintele PDL Vâlcea, Dorel Jurcan, consideră că schimbarea colegilor săi din consiliile de administraţie nu este oportună, mai ales că nu mai sunt decât 11 luni până la alegerile locale. Mai mult decât atât, acesta susţine că toată această acţiune este pur politică, iar conducerea CJ Vâlcea nu are ce să le reproşeze democrat – liberalilor din punct de vedere profesional. „Este în mod clar o acţiune politică şi evident că nu sunt de acord cu ea. Nu are nicio legătură cu profesionalismul oamenilor pe care îi schimbă, pentru că nici nu s-a pus problema unei analize a muncii lor din consiliile de administraţie unde au activat până acum. Oricum mai este relativ puţin până la alegerile locale şi nu cred că înlocuitorii vor avea performanţe notabile” – ne-a declarat liderul PDL Vâlcea, Dorel Jurcan. CLAUDIA STANCIU
Lasă un comentariu