Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Gigi Matei promite să-l sprijine pe Frâncu pentru un post de parlamentar

IRONII. „Personal mi-l doresc pe Emilian Frâncu alături de mine ca senator de Vâlcea pentru că are o mare experienţă în a colabora cu instituţiile centrale şi în a atrage fonduri de la Guvern, colaborat cu experienţa mea din administraţia publică locală putem face o echipă imbatabilă” – a declarat preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD Rm. Vâlcea, Gigi Matei.

Luptele din interiorul Uniunii Social – Liberale de la Vâlcea capătă noi valenţe odată cu apropierea datei la care se vor efectua mult anunţatele sondaje de opinie, sondaje ce vor da numele candidaţilor la Consiliului Judeţean, precum şi la Primăria Râmnicului. Dacă pentru şefia judeţului se dau lupte crâncene între pesedistul Ion Cîlea şi liberalul Cristian Buican, pentru scaunul de primar al Râmnicului se bat consilierul local PSD Gigi Matei şi senatorul PNL Emilian Frâncu. Din partea ambelor tabere ironiile şi atacurile sub centură sunt din ce în ce mai subtile, dar şi mai dese. În cadrul ultimei sale conferinţe de presă, social-democratul Gigi Matei a declarat că este dispus să colaboreze cu contracandidatul său Emilian Frâncu, însă pentru a-l ajuta pe acesta din urmă să câştige un post de parlamentar. Pesedistul crede că liberalului îi stă mult mai bine în scaunul de senator şi ar trebui să rămână acolo, renunţând astfel la a candida pentru postul de primar din partea USL. Gigi Matei crede că, spre deosebire de Frâncu, are experienţa necesară în administraţia publică locală. „Nu este imposibil ca într-un judeţ unul dintre partidele Uniunii Social – Liberale să deţină şi preşedinţia Consiliului Judeţean, dar şi primăria municipiului. Nu suntem disperaţi totuşi dacă din rândul nostru nu va fi desemnat un candidat la Primăria Râmnicului, dar nici nu am depus armele şi ne vom bate până în ultima clipă. În caz contrar vom face echipă cu colegii noştri de la PNL şi ne vom lupta pentru schimbarea conducerii primăriei. Personal, însă, mi-l doresc pe Emilian Frâncu alături de mine ca senator de Vâlcea pentru că are o mare experienţă în a colabora cu instituţiile centrale şi în a atrage fonduri de la Guvern, colaborat cu experienţa mea din administraţia publică locală putem face o echipă imbatabilă. În eventualitatea în care voi fi ales primar îmi exprim public dorinţa de a face echipă cu Emilian Frâncu şi îi promit încă de pe acum un sprijin substanţial în desemnarea şi alegerea lui ca parlamentar într-unul din Colegiile Uninominale din Vâlcea” – a declarat preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD Rm. Vâlcea, Gigi Matei.

CLAUDIA STANCIU