Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

GIGI MATEI: PNL, nici cu arcanul nu adună 700 de oamenii într-un loc la Vâlcea

Foto: arhiva Vocea ValciiLiderul organizaţiei municipale a PSD Râmnicu Vâlcea, Ion Gigi Matei, consideră că PSD a trecut cu brio testul organizării alegerilor la nivel judeţean şi că a trecut vremea lamentărilor politice. În opinia lui Matei, PSD a demonstrat ce a avut de demonstrat, a arătat că în ciuda a tot ce s-a întâmplat este un partid mare, puternic şi unit.

„Am terminat cu luptele politice în interiorul partidului şi mă bucur mult că acum avem o conducere legitimă, sprijinită şi de organizaţia municipală pe care eu o conduc. Am arătat că suntem puternici la Vâlcea, având cel mai mare număr de delegaţi prezenţi la o adunare politică, peste 700. Să vedem, PNL este în stare să adune atâţia oameni? Buican, nici cu arcanul nu strânge 700 de persoane. Nu mă interesează să mă bag în ciorba altuia, dar se mai aud lucruri. La PNL, nu e bine deloc.

Oamenii sunt scârbiţi de atitudinea dictatorială a lui Buican. Am vorbit cu foşti pedelişti, care se plâng că nu se pot exprima în interiorul partidului. Sunt reduşi la tăcere de Buican. În aceste condiţii, cu Buican aşezat în capul mesei şi având cuţitul şi furculiţa în mână la alcătuirea listelor de candidaţi, vă daţi seama că pedeliştii nu au nicio şansă, mai ales că Bulacu nu este în stare să-i ţină piept lui Buican”, susţine Ion Gigi Matei.

De altfel, primarul interimar Matei spune că în această perioadă este preocupat de lucrările de investiţii demarate de Primăria Râmnicu Vâlcea.

„În altă ordine de idei, eu vreau să muncesc la Primăria Râmnicu Vâlcea. După aceea, ami vorbim despre candidaturi şi alegeri. Sunt preocupat de lucrări, de investiţii şi sper ca constructorii să fie serioşi şi să respecte termenele contractuale”, a mai adăugat Ion Gigi Matei.