Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Gigi Matei despre eventualele alegeri parţiale: „Dorm cu arma la picior”

Primarul interimar al Râmnicului, Ion Gigi Matei, spune că nu ştie dacă şi când se vor organiza alegeri parţiale în municipiu. Matei e convins, însă, că va fi pregătit sută la sută pentru o eventuală campanie electorală crâncenă: „Ştiu şi eu ce ştiţi şi voi, adică mai nimic despre această problemă. Nu sunt factor decident, nu ştiu nici măcar dacă alegerile vor fi organizate în ziua cu cele prezidenţiale. Vă pot spune, însă, că sunt cu arma la picior şi aştept vânătoarea.”

Mesaje către „cârcotaşi”

Ion Gigi Matei le trimite mesaje „cârcotaşilor” care au prevestit un dezastru financiar la Zilele Râmnicului şi care nu înţeleg rolul sensului giratoriu „de la Timiş”:”Situaţia financiară de la Zilele Imnului a fost una excelentă. Exceptând faptul că am acoperit toate cheltuielile, au rămas pentru protocol aproximativ 35.000 de lei. Domnul viceprimar Cocoş s-a ocupat de această manifestare, a fost şeful echipei de organizare. În plus, mai avem şi de încasat ceva sume. Nu pot să nu îmi amintesc despre declaraţiile cârcotaşilor din Consiliul Local care spuneau că nici măcar nu vom reuşi să acoperim cheltuielile. Lucrurile se mişcă în Râmnicu Vâlcea. A fost dat în folosinţă sensul giratoriu de la Timiş, o investiţie utilă şi aşteptată de oamenii din zonă dar şi de toţi care circulă pe acolo. Şi în acest caz avem cârcotaşi, oameni care nu înţeleg cum se circulă în acest sens. Îi sfătuiesc să se mai plimbe pe la Braşov, pe la Arad, unde vor găsi lucrări asemănătoare şi chiar cu trei sensuri unul lângă celălalt. Mai avem şi artera de legătură între Antim Ivireanu şi Cartierul Petrişor, cu parcarea din zona Liceului Economic, o lucrare care luminează un pic zona şi care descongestionează acel dop care se crea la coborârea din Petrişor. Mai sunt şi alte lucrări de asfaltare care erau necesare, pe Strada Ostroveni, Strada Socoteanu, Strada Nicolae Iorga, Strada Ferdinand, Strada Constantin Stănciulescu sau Strada Viilor. Precipitaţiile abundente ne-au creat destule probleme în punctele cunoscute ca vulnerabile. În plus, s-au stricat multe drumuri pietruite care sunt în pantă. În continuare avem programul de reparaţii la şcoli, se lucrează în ritm alert, vicele Cocoş a făcut vizite zilnice la aceste lucrări. Totul se va termina înainte de 15 septembrie, copiii nu se vor reuni pentru un nou an şcolar în mijlocul unor muncitori. Mai este în lucru şi terenul de sport de la ANL, din Ostroveni.”

„Nu se pune problema de eficienţă la Centrul Flandra”

Primarul interimar comentează şi situaţia Centrului de Afaceri Flandra: „Nu se pune problema de eficienţă, sunt mai mulţi acţionari, au fost probleme cu desemnarea membrilor în Adunarea Generală. Cum să fie eficienţă când sunt doi directori şi un angajat care încasează chiria de la chiriaşi? Noi nu pierdem bani acolo, nu finanţăm, se merge pe autofinanţare. În orice caz, destinaţia este a finanţatorului Flandra, nu suntem majoritari principali şi deciziile importante nu le putem lua noi.”