CONTRE. „Sunt foarte mulţi care apar la televiziuni şi se laudă că au făcut, au luat iniţiativă. Eu nu mă duc la televizor decât atunci când am ceva de spus, nu să cotcodăcesc degeaba. Nu aduce nimeni bani, toţi trec prin Consiliul Judeţean. Poate a discutat domnul Niţu cu ministrul Sănătăţii pentru Spitalul de la Mihăeşti. Eu vă spun sincer că am fost la ministrul Sănătăţii, mi-a vorbit foarte frumos, şi-a notat ce i-am spus pe o foiţă şi mi-a spus: «Domnule Cîlea, chiar am bani acum să vă dau pentru tomograf». Când l-am sunat a doua oară mi-a spus că nu are de unde să îmi dea bani pentru tomograf şi ne-a lăsat tot aşa cu probleme” – a spus pesedistul Ion Cîlea.
La ultima sa conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, nu s-a putut abţine să nu-l „înţepe” pe colegul său din USL, senatorul Dan Niţu. Acesta din urmă, nu mai departe de acum câteva zile, informa, prin intermediul unui comunicat de presă, că o obţinut suma de 4,3 milioane de lei pentru realizarea unei investiţii la Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” din Mihăești, declarându-se interesat de sănătatea vâlceană. La scurt timp, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a reacţionat, dând de înţeles că senatorul PNL doar se laudă, pentru că deocamdată nu se vede nimic concret, iar ministrul Sănătăţii are obiceiul de a face promisiuni fără acoperire. „Am organizat această conferinţă de presă pentru că este bine să aflaţi lucrurile direct de la noi, pentru a nu se mai lăuda alţii cu ele. Aici, aşa se poartă. Găina ouă şi cocoşul cotcodăceşte! Sunt foarte mulţi care apar la televiziuni şi se laudă că au făcut, au luat iniţiativă. Eu nu mă duc la televizor decât atunci când am ceva de spus, nu să cotcodăcesc degeaba. Nu aduce nimeni bani, toţi trec prin Consiliul Judeţean. Poate a discutat domnul Niţu cu ministrul Sănătăţii pentru Spitalul de la Mihăeşti. Eu vă spun sincer că am fost la ministrul Sănătăţii, mi-a vorbit foarte frumos, şi-a notat ce i-am spus pe o foiţă şi mi-a spus: «Domnule Cîlea, chiar am bani acum să vă dau pentru tomograf». Când l-am sunat a doua oară mi-a spus că nu are de unde să îmi dea bani pentru tomograf şi ne-a lăsat tot aşa cu probleme. Dar, o să mă duc odată special la Ministerul Sănătăţii şi nu plec de acolo până nu îmi dă bani de tomograf, pentru că există pericolul să pice şi atunci noi nu putem să luăm unul din fondurile Consiliului Judeţean. Eu nu vreau să atac pe nimeni, ei mă atacă pe mine” – a spus preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, pesedistul Ion Cîlea.
Am încercat să luăm punctul de vedere şi al senatorului Dan Niţu, însă acesta nu a fost de găsit.
CLAUDIA STANCIU
Lasă un comentariu