Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Fugarul Persu a ajuns, în sfârşit, preşedinte

SCHIMBARE. Mihai Persu l-a atacat voalat pe fostul său lider de partid, care, spune el, a contribuit mult la plecarea sa din PSD. Noul preşedinte al PC Rm. Vâlcea susţine că nu regretă că, prin plecarea sa de la PSD, şi-a pierdut funcţia de consilier local şi că de acum înainte se va concentra în totalitate să promoveze imaginea partidului pe care acum îl reprezintă.

La sfârşitul săptămânii trecute, consilierul local, Mihai Persu, şi-a dat demisia din PSD Rm. Vâlcea şi a trecut în barca conservatorilor râmniceni. Decizia drastică a venit la scurt timp după alegerile din interiorul Organizaţiei Judeţene a PSD Vâlcea, acolo unde mai mulţi social-democraţi de vază au pierdut câte un post de vicepreşedinte în faţa unor tentative de politicieni care au ştiut să-şi facă loc cu „coatele” în partid. Mihai Persu este unul dintre cei care a pierdut o funcţie de conducere în PSD Vâlcea şi, după o muncă de opt ani de zile în partid, el a decis să plece.

„Propunerea PC-ului m-a provocat” – susţine Mihai Persu

La scurt timp după demisia sa din PSD Rm. Vâlcea, Mihai Persu a fost desemnat preşedinte interimar al Organizaţiei Municipale a PC, colegii săi susţinând că îşi pun mari speranţe în acesta. Nu mai reprezintă, totuşi, o noutate pentru nimeni că fostul pesedist a ales să schimbe partidul deoarece la PC i s-a oferit şansa de a candida pentru postul de primar al Râmnicului, şansă pe care la PSD nu o avea. El însuşi a recunoscut, în cadrul conferinţei de presă organizată pentru prezentarea sa, că este decis să obţină un scor important pentru conservatorii râmniceni la alegerile locale din 2012. „Este o postură inedită pe care o am astăzi, aceea de membru al PC. Nu a fost o decizie uşoară plecarea mea din PSD, unde ştiţi bine că am avut o activitate intensă în ultimii 8 ani de zile. Însă, deja este de domeniul trecutului şi acum mă văd pus în această ipostază. Această propunere a conducerii PC m-a provocat şi vreau să le mulţumesc că apreciază în mod deosebit venirea mea la PC. Vin cu inima deschisă în acest partid şi aşa cum vă spuneam, reprezintă o mare provocare pentru mine pentru că mi se oferă posibilitatea de a iniţia un program politic pe termen mediu, 2010-2012, cu ţintă finală alegerile locale. Vreau să vă spun că îmi voi prezenta atât în faţa presei, cât şi în faţa conducerii Partidului Conservator demisia în alb în condiţiile în care nu voi reuşi să implementez acest proiect politic pe care ni-l dorim cu toţii şi care se va materializa într-un procent suficient la alegerile locale astfel încât să câştigăm un număr important de consilieri locali” – a declarat Mihai Persu. Fostul pesedist susţine că pentru început va face o analiză detaliată a potenţialului uman din cadrul PC Rm. Vâlcea, iar mai apoi va începe reconstrucţia partidului. Noul preşedinte interimar al PC Rm. Vâlcea a lansat un apel către râmniceni, dar şi către politicienii consacraţi de pe scena politică vâlceană pentru a i se alătura şi a îngroşa rândurile conservatorilor din Râmnic.

Atac voalat la Ion Cîlea

În cadrul conferinţei de presă, Mihai Persu a mărturisit că a plecat din rândul social-democraţilor vâlceni pentru că s-a simţit inutil. El a dat de înţeles că unul dintre principalii vinovaţi pentru debarcarea sa din barca pesedistă este chiar liderul PSD Vâlcea, Ion Cîlea, care nu l-ar fi dorit alături de el la conducerea organizaţiei şi, ca atare, l-a împiedicat să ajungă vicepreşedinte. Mihai Persu spune că nu regretă că, prin plecarea sa de la PSD, şi-a pierdut funcţia de consilier local şi că de acum înainte se va concentra în totalitate să promoveze imaginea partidului pe care acum îl reprezintă. „Practic ce s-a întâmplat la conferinţa judeţeană de săptămâna trecută a reprezentat vârful icebergului. Au fost un cumul de momente care m-au determinat să iau această decizie. În urma acestei şedinţe mi-am dat seama că sunt inutil în PSD şi, practic, perspectiva politică la momentul actual în PSD este zero. Dacă reuşeam, împotriva voinţei preşedintelui organizaţiei, să ajung vicepreşedinte, aş fi luptat în continuare în interiorul organizaţiei pentru a-mi promova principiile şi ceea ce gândeam despre o organizare democratică a PSD. Însă, de acum încolo, la întâlnirile viitoare voi face referiri mai puţine despre PSD pentru că nu-mi voi lovi foştii colegi, pentru că am avut o relaţie bună cu cea mai mare parte dintre ei” – a mai spus Mihai Persu, noul preşedinte al PC Rm. Vâlcea.

CLAUDIA STANCIU