Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Frâncu se pregăteşte să fie primar al Râmnicului

PARADOX. Preşedintele interimar al organizaţiei municipale a PNL Rm. Vâlcea a mărturisit că este posibil ca peste doi ani, în cazul în care partidul nu va găsi o figură politică proeminentă, să candideze la funcţia de primar a oraşului nostru. El susţine însă că este prematur a discuta acum despre asemenea decizii care vor fi luate la nivelul conducerii partidului, atât la nivel local, cât şi central. Surprinzător, senatorul PNL a spus chiar că este foarte posibil să-l scoată de la naftalină pe Bogdan Pistol despre care spune că este un personaj politic încă actual.

Întrebat de ce nu a candidat la Primăria Râmnicului, senatorul liberal a spus că nu putea să se înscrie într-o asemenea luptă pentru că nu avea „armata proprie”, fonduri suficiente, dar şi din cauza sănătăţii precare. „Nu puteam să duc stindardul unei armate care nu era a mea. Era ca şi cum Mihai Viteazu a luptat, dacă vă aduceţi aminte, la un moment dat, cu armata austriacă. A reuşit să învingă, dar după aceea i s-a tăiat capul. Urma să mi se taie mie şi am zis: «trebuie să mai trăiesc puţin»”, a afirmat el.

Mai mult, Frâncu este de părere că niciun sacrificiu nu este prea mare pentru binele partidului, afirmând că l-ar readuce pe Ungureanu în PNL, dacă ar şti că acesta va munci pentru mărirea capitalului de imagine al formaţiunii politice din care face parte: „Nu am avut teamă să chem spre PNL toate valorile. Aduceţi-vă aminte că au venit şi la mai multe partide. Eu şi acum aş chema lângă noi chiar şi pe cineva de tipul lui Petre Ungureanu, despre care aş realiza că peste trei ani se va transforma în Iuda.  Prefer să-l am lângă mine să obţin o victorie pe un ţel punctual pe care-l am, iar PNL să ajungă să-şi atingă obiectivul, să aibă primar la Râmnic, şi după aceea, că mă trădează pe mine, că-mi bagă un cuţit între omoplaţi, e altceva… Pentru mine partidul contează. Poate o să am iar pareză, inima o să-mi cadă, o să damblagesc de o mână, dar lucrurile astea sunt omeneşti, atunci când eşti supărat”, mai spune politicianul.

Emilian Frâncu promite şi surprize în plan plăcute. Liberalul are de gând să-l scoată de la naftalină pe Bogdan Pistol, perdantul de serviciu al partidului, cel care, cum bine se ştie, a reuşit celebra „performanţă” de a pierde de două ori consecutiv alegerile pentru Primăria Râmnicului. „Pe Bogdan Pistol o să-l puteţi vedea implicat la un nivel foarte înalt în organizaţia municipală. Am făcut propunerea, însă urmează să primesc şi acceptul din partea sa. În săptămâna care precede alegerilor de la municipiu, o să vă anunţ cine candidează. Din punctul meu de vedere, orice coleg care are forţă, iar el are, poate să vină alături de mine. În continuare consider că a fost cel mai bun candidat, nu am nici cel mai mic resentiment faţă de Pistol, dimpotrivă, eu am fost alături de el. El este, parţial, creaţia mea şi mă simt mândru de asta.

Este păcat ca atâta investiţie politică care s-a făcut în Pistol. Poate că la un moment dat, i s-a părut că este pe o treaptă pe care nu era, iar după aceea a căzut într-o zonă în care era firesc să se simtă singur. Am discutat cu el şi i-am demonstrat că viitorul este foarte actual şi atunci, eu vă spun că reintrarea lui în viaţa politică e iminentă şi sper să accepte invitaţia pe care i-am făcut-o, care mă va onora şi pe mine şi pe el”, spune Frâncu.

Întrebat dacă Pistol nu a devenit un personaj politic necredibil prin prisma faptului că a pierdut Primăria Râmnicului, insucces căruia i s-au adăugat şi o serie întreagă de erori politice, Frâncu a spus cu tărie în glas că mai tânărul său coleg „este perfect credibil, iar eu cred în Pistol”.

Schimbare de macaz

Prin urmare, ceea ce lasă să se înţeleagă Emilian Frâncu este că-şi doreşte, cu ardoare se vede, să conducă organizaţia municipală alături de Pistol, cel despre care, în urmă cu ceva vreme, susţinea că nu va fi capabil să se afle la cârma partidului decât peste vreo 10-20 de ani. „Am spus într-o emisiune TV că-l văd pe Bogdan Pistol, nu ştiu, acum, peste 10 ani, peste 20 de ani, ca pe un politician care poate să conducă PNL-ul. Tot acolo, am dat şi un exemplu plastic. Preşedintele de onoare al partidului, Jean Decuseară, îmi spunea prin ’98-’99, văzându-mă că am mult entuziasm, că merg prin teritoriu, nu e cazul (referirea a fost făcută la Bogdan Pistol – n.r.), obţineam rezultate excepţionale cu partidul în sudul judeţului, acolo unde noi nu mai avem nimic, îmi zicea aşa «Băi, băiatule, ai răbdare. Toate vin la timpul lor. Stai cuminte». Aşa i-am transmis şi eu lui Pistol în acea emisiune. I-am spus că este unul dintre cei care pot conduce partidul, pentru că are calităţi necesare” – i-a transmis Frâncu lui Pistol, avertizându-l că este cazul să mai stea pe tuşă câţiva ani. Mai mult decât atât, preşedintele liberalilor vâlceni a spus despre colegul său de partid că nu are numai calităţi, ci şi defecte. „Întrebat de moderatorul acestei emisiuni, care primeşte o sumă destul de mare, semnificativă aş putea spune, pentru a promova imaginea cuiva a spus că Pistol nu are defecte şi-l vede perfect. Atunci, am spus: «Domnule, şi eu îl văd perfect dar parcă, pe ici pe colo, mai sunt câteva probleme şi eu am spus că este versatil. Păi, versatil este cineva care nu este constant în opinii. Nu vi se pare că Bogdan Pistol ar fi trebuit să fie consilier local? Nu vi se pare că de acolo, tentativa sa de a fi primar, de a fi nu ştiu ce preşedinte de ce organizaţie, de a-i lua locul lui Crin Antonescu, orice om are, nu-i aşa, bastonul de mareşal în raniţă, putea să facă treabă mai bună decât să stea pe tuşă şi să zâmbească frumos şi fotogenic? Nu ştiu… Eu aşa cred… Azi a zis că participă, mâine că nu mai participă şi tot aşa”, susţinea senatorul.

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU