Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Frâncu s-a făcut preş în faţa lui Matei?

NEGOCIERI. VOCEA VÂLCII a anticipat cu mai multă vreme în urmă faptul că uniunea dintre PSD şi PNL va conduce la orgolii neţărmurite şi că, în plan local, aritmetica politică stabilită la centru va da mari dureri de cap celor care se visează în funcţii importante. Aşa cum vă informam şi cu alte ocazii, lupta cea mai importantă se va duce pentru Primăria Râmnicului, care se dorea revendicată, deopotrivă, de liberali şi pesedişti. Desigur, în interiorul celor două partide au fost lupte intestine importante şi pentru stabilirea listei de consilieri locali, liberalii şi social-democraţii duelându-se politic pentru a răsturna, în funcţie de interesul propriu, paritatea.

Scriam cu câteva numere în urmă că, în prezent, există puternice disensiuni între candidatul PNL la Primăria Râmnicului, senatorul Emilian Frâncu, şi pesedistul Ion Gigi Matei, care s-a arătat foarte ofuscat că nu s-a aflat el în postura parlamentarului. Cu toate că cei doi au încercat, de mai multe ori, să arunce praf în ochii opiniei publice, încercând să convingă că vor colabora în campanie pentru funcţia de edil, din interiorul USL au transpirat informaţii legate de faptul că lucrurile nu stau deloc aşa în realitate. Încercând să-i forţeze mâna, Matei i-a cerut lui Frâncu, în schimbul susţinerii în bătălia pentru scaunul de primar al municipiului,  două locuri de viceprimar, dar şi un număr mare de consilieri locali PSD pe lista USL, aruncând, astfel, în aer calculul aritmetic stabilit prin protocolul de colaborare.

Multe voci din interiorul PNL susţin că nu sunt câtuşi de puţin mulţumiţi de negocierile purtate, la nivel de municipiu, de Frâncu cu Matei, considerând că senatorul, din disperare de cauză, a cedat mult prea uşor presiunilor făcute de social-democrat. „Frâncu a vândut organizaţia cu totul lui Matei. I-a dat tot ce a vrut. Nu pot să înţeleg cum a putut să fie atât de slab. Şi-a bătut joc de toţi colegii săi de partid. Oricum, deciziile le-a luat singur, fără să întrebe pe nimeni, aşa cum face de fiecare dată”, ne-a spus un membru PNL, sub protecţia anonimatului.

Invidia

Aşa cum era de aşteptat, Frâncu a pus pe primele locuri din listă, pe oamenii săi de încredere, de la care se aşteaptă la obedienţă şi susţinere totală. Pe prima poziţie apare nimeni altul decât bine-cunoscutul său cărător de servietă, Gheorghe Ioniţă, urmat de Liviu Boban şi de Eduard Vârlan. Locul cinci este ocupat de Adrian Panduraşu, şase de Bogdan Pruteanu, iar şapte de Ioan Florescu. Este greu de crezut că şi după aceste negocieri în forţă, al căror artizan a fost şeful pesediştilor din municipiu, Frâncu va beneficia de ajutorul politic al lui Matei, în condiţiile în care între cei doi există o ranchiună evidentă. „Dacă, spre exemplu, voi ajunge să-i fac campanie lui Frâncu, am posibilitatea să aleg, nu? Nu cred că voi proceda în consecinţă dacă sunt nevoit să fac asta. Dar, după cum se ştie, în politică nu se întâmplă întotdeauna ceea ce ne dorim. Desigur, fiecare îşi vede idealul politic şi este foarte greu să ajungem la un numitor comun”, declara, cu ceva timp în urmă, Matei.

 OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU