Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Frâncu nu trece de Consiliul Local

Șase propuneri venite din partea primarului Emilian Frâncu s-au izbit de votul negativ al majorităţii aleşilor locali.

Vot cel puţin ciudat în şedinţa de Consiliu Local de luni, 28 octombrie a.c. Marele absent al întâlnirii consilierilor locali a fost viceprimarul Gigi Matei. Surprizele s-au ţinut lanţ la şedinţa cu pricina, mai ales că planurile primarului Emilian Frâncu au fost zădărnicite de consilieri, care nu au dorit să voteze toate propunerile sale. Aleşii au votat doar propunerile care sunt cu adevărat necesare pentru Râmnic şi şi-au explicat poziţia contra pentru celelalte, iar 6 proiecte ale lui Frâncu nu au fost votate.

Prima lovitură pentru Frâncu a fost cea de la schimbarea numelor unor artere de circulaţie în municipiu, denumite deja cu două luni în urmă printr-o hotărâre de Consiliu Municipal, pe vremea când frâiele primăriei erau în mâinile lui Gigi Matei. Dorind să anuleze vechea hotărâre doar pentru ca strada pe care locuieşte el acum să nu mai aibă nume de floare sau arbore, ci să se numească Petre Bardașu, regretatul istoric vâlcean, Emilian Frâncu a înregistrat primul eşec. Consilierii PSD au votat împotrivă şi astfel propunerea nu a trecut.

O altă iniţiativă care nu a trecut la vot a fost cea privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului public de asistenţă medico-socială pentru persoanele vârstnice şi a documentaţiei de atribuire pentru concesionarea acestuia. Inaugurat cu doar o zi înainte de arestarea preventivă a lui Emilian Frâncu, Centrul Rezidenţial pentru Persoane în Vârstă trebuia să beneficieze de modernizări din partea Asociaţiei Vasiliada, de aproape 1 milion de euro. Revenit la primărie, Emilian Frâncu a constatat că asociaţia nu s-a ţinut de cuvânt şi a reziliat contractul, scoţând la licitaţie Centrul. Ideile lui Emilian Frâncu de a aduce veterani israelieni la Vâlcea nu au fost pe placul consilierilor, ba, mai mult, colegul său de partid, Gheorghe Ioniţă a propus ca în caietul de sarcini să fie introdusă o clauză care să specifice că în cazul în care gradul de ocupare al căminului de bătrâni nu ajunge la 70 la sută să poată fi cazaţi şi bătrâni străini. La vot, însă, proiectul lui Emilian Frâncu a căzut, inclusiv Ioniţă votând împotrivă.

Fostul viceprimar Gheorghe Ioniţă s-a abţinut şi la acordarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului lui Ioan Sahinian, nu pentru că n-ar fi fost de acord cu propunerea, dar considerând că acesta ar trebui să fie cetăţean de onoare al judeţului Vâlcea şi că asta intră în atributul Consiliului Judeţean. La proiectul privind adoptarea unor măsuri necesare gestionării câinilor fără stăpân, Emilian Frâncu a avut din nou ghinion. Consilierii PSD şi PDL au votat împotrivă, astfel că propunerea nu a avut suficiente voturi pentru a trece.

Mitu a aflat şi el că „Ălălalt e Mitu”

La rubrica „Diverse”, consilierii locali s-au distrat nevoie mare cu nervii lui Emilian Frâncu, care mai aveau puţin să cedeze. Niciunul din proiectele de la Diverse nu a trecut. Bugetarea unor manifestări cultural-artistice pentru zilele Sfântului Andrei, Ziua Naţională a României şi Moş Nicolae pentru care municipalitate ar fi scos de la vistierie 95.000 lei a fost respinsă de consilieri, mai ales că Emilian Frâncu era împuternicit să stabilească partenerul pentru aceste acţiuni şi toată lumea a fugit cu gândul la Damian Mitu, cel care a mai organizat în trecut asemenea acţiuni. „Ştim că partenerul a dus-o greu în această perioadă, însă, insist ca aceste manifestări să fie organizate de primărie, nu de fel de fel de intermediari” – a spus consilierul Dumitru Ţârdea. Nici proiectul privind revocarea unei hotărâri care viza eternul subiect Apavil şi membrii săi în consiliul de administraţia şi în AGA la această societate nu a trecut, ba, mai mult, chiar şi consilierii UNPR s-au opus.

Proiectul de hotărâre, propus de Emilian Frâncu, prin care Primăria trebuia să achiziţioneze consultanţă juridică, asistenţă şi reprezentare în mai multe situaţii, printre care şi „în cazurile în care sunt formulate plângeri penale împotriva salariaţilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului pentru pretinse fapte de natură penală săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu” i-a scandalizat pe consilierii locali, care nici nu au vrut să audă de aşa ceva. Ca şi la propunerea privind organizarea manifestărilor şi aici tot primarul ar fi fost împuternicit pentru achiziţionarea serviciului. Consilierul PPDD, Iulian Voicu, a explicat că este aberant să vii în plen cu aşa ceva, fără să se treacă prin comisii, fără să fie analizată legalitatea şi fără să se ştie despre ce procese este vorba. Evident şi această propunere a fost respinsă.

Nu ştim dacă Emilian Frâncu şi-a însuşit lecţia primită de la consilierii locali. Însă, ar trebui măcar să-i ridice câteva semne importante de întrebare. Şi poate ar trebui să se uite cu atenţie la consilierii săi sau să caute alţii mai înţelepţi. Nu suntem noi în măsură să dăm sfaturi, şi nici nu asta ne este menirea, dar nu putem să nu observăm că Emilian Frâncu se încăpăţânează să comunice doar cu câţiva din jurul lui, care nu se ştie cât de bine intenţionaţi sunt. Poate că o şedinţă USL înainte de şedinţa de Consiliu Local, ar fi rezolvat multe dintre neînţelegerile dintre PNL şi PSD.