Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: PSD Vâlcea se pregăteşte pentru parlamentare

Pesediştii vâlceni s-au întâlnit prima dată după victoria din alegerile locale în cadrul Comitetului Executiv Județean al PSD Vâlcea. Întâlnirea a avut loc Vineri, 29 iulie 2016, cu începere de la orele 17.00, Sala Studio a ”Casei Sindicatelor” din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Social-democraţii din Vâlcea au făcut o analiză rezultatelor alegerilor locale din iunie 2016.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, au fost adoptate mai multe decizii importante pentru perioada următoare, printre care noua repartizare a consilierilor județeni și a vicepreședinților Organizației Județene a PSD Vâlcea pe zone de responsabilitate politică și, totodată, a fost adoptat noul grafic pentru încasarea cotizației de membru de partid.

În cadrul aceleiași ședințe, preşedintele PSD Constantin Rădulescu a propus ca CEX-ul să ia o decizie în ceea ce priveşte evaluarea trimestrială a activității consilierilor județeni, municipali și orășenești. Propunerea a fost votată în unanimitate, iar evaluarea va fi prezentată Comitetului Executiv Județean pentru informare și decizie.

Măsura se dorește a fi una prin care aleșii locali PSD, în special consilierii județeni, să fie implicați și prezenți în comunitățile care le-au acordat încrederea.

În perioada imediat următoare, toți responsabilii zonali vor demara ample acțiuni la nivel local, pentru organizarea și pregătirea structurilor PSD din teritoriu, pentru alegerile parlamentare.