Informaţii de ultimă oră arată că Iuliana Moise, candidat ALDE pe prima poziţie pentru Senatul României are cele mai mari şanse să devină senator. Explicaţia este una cât se poate de elocventă: organizaţia ALDE de la Vâlcea este clasată pe locul 6 la nivel naţional în clasamentul ALDE, în timp ce organizaţia de la Vâlcea a PNL se află pe locul 30.
ALDE Vâlcea are șansa istorică de a scoate prima femeie senator din istoria politică a județului Vâlcea. Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin are, la Vâlcea, o structură bine pusă la punct și organizată de către Dumitru Lovin, cel care este și strategul alegerilor parlamentare din data de 11 decembrie 2016. Strategia liberalilor conduși de Tăriceanu s-a reflectat în votul vâlcenilor, ALDE obținând la Vâlcea un procent mulțumitor de 6,6%.
Iuliana Moise a plecat de la PNL Vâlcea, sătulă de dictatura instaurată în organizația județeană, înscriindu-se în rândurile membrilor ALDE, unde a pus umărul la o construcție nouă, solidă și cu principii liberale.
Votul dat ALDE Vâlcea la alegerile parlamentare din data de 11 decembrie 2016 a reprezentat o premieră în politica vâlceană, Iuliana Moise fiind prima femeie din Vâlcea care ar accede în Senatul României.
Lasă un comentariu