Grupa mică, ultima sosită în grădiniță, țipă și bate din piciorușe de ciudă, iritată de deciziile grupei mari, liberale. Grupa care stă la mijloc tace când de o parte a lucrurilor, când de cealaltă.
Grupa mică, useristă, nerăbdătoare să crească la fel de repede la guvernare cum a crescut la votare, ia de sus pandemia, economia și prietenia cu grupa mare. Guvernul domnului președinte este o grădiniță în care s-a instalat scandalul și gălăgia.
Dacă stai pe margine și privești la așa ceva poți afla și câteva lucruri care, la acest nivel, se spală în public. Cea mai importantă noutate este că România se găsește la un pas de ultimul loc din Europa la campania de vaccinare. Douăzeci și cinci. Locul. Europa numără în primul rând câți oameni au avut acces la vaccin, nu altceva. Așa aflăm din gura grupei mici că sunt foarte puțini români care au avut acces la vaccin și din ce în ce mai puțini care s-au înscris pentru înțepătura salvatoare. Grupa mare zice că nu contează aceste numărători, ci câți români au făcut ambele doze de vaccin. Cică la categoria compusă am fi pe locul patru. Nu chiar pe podium, dar putem spera la una dintre mențiunile fără coroniță, după interpretarea liberală a competițiilor. Probabil că, totuși, locul de la coadă este cel real pentru că accesul la vaccin, indiferent de numărul de doze, este protecția care contează.
Gloria guvernamentală se compune însă și din asemenea decupaje și mutări de pe un picior pe altul. Ne alegem bătălia în care stăm ceva mai în față și ne și declarăm campioni mondiali! Un obicei mai vechi, practicat de liberali de peste un an de zile, care nu face decât să sporească neîncrederea publicului în sursele oficiale de informare. Grupa mare se crede deja la absolvirea claselor primare și nu este deloc așa.
În grădinița președintelui s-a instalat discordia. Nu este nicio bucurie pentru oamenii care așteptau soluții pentru pandemie, pentru căderea economică și a nivelului de trai și pentru agitația militară din nordul Mării Negre. Lumea privește cu îngrijorare spre palatele puterii. Din cel guvernamental se aude mult zgomot pentru mai nimic iar din cel prezidențial o tăcere îngrijorătoare. Pohta ce-a pohtit mai marele românilor este tocmai bună de nimic. Guvernul său este singura grădiniță care mai funcționează în România, dar fără reguli, fără plan de lecție și fără veselie.
Lasă un comentariu